Cu ochii peste gard

…N-a fost o revoluție!

* Beție hrușcioviană la Cricova

Doru CIUCESCU

Datorită vocației de popor cuceritor în stilul brav al lui Ceapaev (Vasili Ivanovici Ceapaev – general de divizie în Armata Roșie, căzut eroic în 1919), rușii au urmat cu strășnicie, printre altele, sloganul nescris: „Cu vinuri din toate țările să ne pilim!”. Așa s-a făcut că, de mai bine de două secole, ajungînd ei pe colinele de pe malurile Nistrului de jos, unde soarele rumenește frumos strugurii, inimile lor nu prea le-au mai dat ghes să revină în „severnîie oblasti” (regiunile nordice), la damful de „samagon” (băutură spirtoasă obținută prin distilarea artizanală a sfeclei de zahăr) sau de alte licori la fel de puturoase. S-a întîmplat ca în primăvara anului 2001 să iau contact pe viu despre aplecarea bahică a unor ruși din spațiul ex-sovietic. Mă aflam într-o excursie organizată de Universitatea Tehnică a Moldovei cu prilejul unui simpozion de comunicări științifice. Plecasem cu autocarul din Chișinău cu destinația Cricova unde, încă din anul 1952, se găsește „Combinatul de vinuri”, denumit, conform unui pliant difuzat de gazde, „perla vinificației moldovenești”. în același document se mai menționa că anual sînt în procesul de maturare aproximativ un milion de sticle cu vinuri de mai multe sortimente. Printre vinurile de colecție erau menționate vinul Ierusalim de Paște și lichiorul Ian Beher, ambele din 1902, sau jumătate din vinoteca lui Hermann Göring, fostul comandant al forțelor aeriene hitleriste, provenită din regiuni viticole celebre: Burgogne, Moselle, Rhein etc.
…După mai puțin de o oră de mers am ajuns la destinație. Surprizele au fost multe. Mai întîi au fost dimensiunile grandioase ale „orașului subteran” săpat în calcar, o fostă carieră de piatră. „Aici se găsesc peste o sută de kilometri de galerii aflate la o adîncime cuprinsă între 50 și 150 de metri unde temperatura și umiditatea sînt constante pe tot parcursul anului”, ne-a informat ghidul din partea combinatului. Limba utilizată nu era aceea a lui Ștefan cel Mare, ci aceea a lui Petru cel Mare, deoarece majoritatea participanților la simpozion proveneau din Federația Rusă și Ucraina, dar și din Uzbekistan, Kazahstan și alte republici musulmane ex-sovietice. Străbăteam galerii cu denumiri specifice: Aligoté, Riesling, Cabernet etc. Dar, cea mai impresionantă mi s-a părut sala de degustare, o încăpere de aproximativ 15 metri lățime și o lungime de trei – patru ori mai mare, cu două rînduri de mese. „Nikita Hrușciov a intrat aici pentru o oră și a rămas… o săptămînă”, a mai precizat cu mîndrie ghidul. La mese erau două grupuri de vizitatori: unul majoritar, format din cîteva sute de cadre didactice și cercetători, iar celălalt, cuprinzînd doar vreo trei duzine de moldoveni de etnie rusă care serbau ziua unui prieten. Pe o hîrtiuță aflată în dreptul fiecărui comesean am aflat meniul: cașcaval, pesmeți, nuci, apă plată, iar pentru degustare erau prevăzute zece sortimente de vin. în dreapta mea se găsea profesorul universitar Ion Carteputredă – translatorul meu de ocazie, iar la stînga – Ivan Starșîibrat (Fratele cel mare), Nikolai Vsegdapianîi (Mereu beat) și toți ceilalți din grupul minoritar.
… Se degustase al nouălea rînd de vin, aproape doi litri. în stînga mea se auzeau murmure de nemulțumire în rusește. Mi se spune:
– Ei sînt supărați deoarece nu au reușit să se îmbete și cer banii napoi, mi-a explicat profesorul Carteputredă.
– Nici măcar nu ne-am cherchelit, a intrat în vorbă rusul Ivan, arătînd că posedă bine și moldoveneasca.
– Vă asigur că vinurile noastre au mimimul garantat de 13 procente volumice de alcool, nu degeaba au luat atîtea medalii de aur la Moscova, a intervenit, tot în moldovenește, chelnerul, un munte de om blond, cu mușchii gelatinoși, caracteristici celor care își petrec mult timp prin bucătării.
– „Slîșai, bliad, dela tom șto mne nado butelku s vodkoi!” (Ascultă, curvă, problema este că mie îmi trebuie o sticlă cu vodcă), a intervenit Ivan.
– „Ia znaiu șto u nas ne bîvaet vodka” (Eu știu că noi nu avem vodcă), a făcut pe niznaiul chelnerul.
– Ai început să mă enervezi ca un scaiete în izmene, a strigat Ivan.
– „Esli nietu vodka, davai nam odekolon ili antifriz” (Dacă nu este vodcă, atunci să ne aduci apă de colonie sau antigel), a intervenit Nikolai.
– Rezolv eu problema, a adăugat Ivan, dînd o bancnotă chelnerului.
– Ce fel de vodcă doriți, Stalinskaia sau Krepkaia?, și-a revenit din amnezie posesorul șorțului alb.
– începem cu Stalinskaia, o sticlă de fiecare, a comandat Ivan.
– „I, toje, agurțî” (Și, de asemenea, castraveți murați), a strigat cineva.
…După nici o oră se auzeau, din nou, murmure de nemulțumire. Unii tineri din stînga mea s-au îndreptat spre ușa care ducea la bucătărie.
– Băieții sînt supărați deoarece chelnerul refuză să le mai dea vodcă și s-au hotărît să-l reclame la șeful sălii, m-a informat profesorul-translator.
– Va fi o revoluție, a strigat Ivan, îndreptîndu-se spre sursa de vacarm.
Din bucătărie se auzeau zgomote cu intensitate crescîndă.
– Va fi o „ghionteală”, a opinat în argou moldovenesc amicul universitar.
– Se pare că este o păruială, mi-am dat eu cu părerea după ce am văzut cîțiva tineri ieșind din bucătărie cu părul răvășit.
– Sau o trînteală, și-a schimbat opinia profesorul chișinăuan.
– Ba chiar o ciomăgeală, am strigat eu, după ce am văzut întrînd în sală cîțiva polițiști înarmați cu bastoane de cauciuc.
…După o perioadă de timp – nu știu exact cît, pentru că am fost prea ocupat cu urmărirea evenimentelor, ruso-moldoveanul Ivan s-a întors cu hainele tăvălite, s-a așezat pe scaunul lui și mi-a spus:
– N-a fost o revoluție, doar o simplă mardeală.
Eu îl ascultam și în minte mi-a venit o întrebare retorică: oare cum s-ar fi desfășurat revoluția din decembrie 1989 la Chișinău, dacă Basarabia ar fi rămas alipită de România după 23 august 1944?i Petru cel Mare, deoarece majoritatea participanților la simpozion proveneau din

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!