Cu ochii peste gard

Puciul ratat

• De la Sevastopol la Ialta (1)

A parcurge cei 77 de kilometri dintre Sevastopol și Ialta înseamnă, printre multe altele, a te intersecta cu traseele străbătute de unele personalități politice ale istoriei, ca de exemplu țarul Nicolai II, Stalin, Roosevelt, Churchill, Gorbaciov, Putin, dar și de scriitori precum Tolstoi, Cehov, Gorki sau Maiakovski. Am avut ocazia să urmez acest traseu ca urmare a invitației de a participa la „mejdunarodnaia nauko-tehniceskaia conferenția” (conferința internațională științifico – tehnică) organizată de Universitatea din Donețk la Sevastopol. Excursia era gratuită; se pare că sponsorilor de la celebrul club de fotbal „Șahtior” (Minerul) le place să sprijine substanțial și cercetarea științifică.
… Dimineața, la ora opt. în fața hotelului o coloană de patru autocare pline ochi așteaptă semnalul de plecare. Lîngă mine se găsește Taras Hrivnîciuk, profesor la Universitatea din Kiev, care învățase puțin limba română de la bunicii lui din Chișinău. Pe bancheta din față stătea profesorul universitar moscovit Iosif Vissarionovici Tasklivîi (Nostalgicul), vorbitor de engleză la nivel de începător, și soția lui, Gaspodstvuiușcia (Dominanta), de profesie „domohaziaika” (casnică), care își merita numele măcar prin corpolența ei comparativă cu fizicul anemic al soțului. Amîndoi erau țepeni, cu priviri tăioase, fiind de vîrsta pensionării sau a reumatismului, cum ar spune Cioran.
… Am ieșit din Sevastopol și lanțul munților Crimeii, care mărginește țărmul sudic al peninsulei, se profila la orizont. A început un urcuș cu aspect de cheile Bicazului. O imensă parcare asfaltată marca „pereval Baidarskie Vorota” (trecătoarea Poarta Baidarskie). Toată lumea a coborît din autocare. în nări mi-a intrat amestecul paradisiac de aer sărat marin și ozonat alpin, care se poate simți, de exemplu, pe Riviera, acea porțiune dintre Cannes și La Spezia, limitată de Alpii Maritimi, respectiv de Alpii Ligurici. La nord se vedea podișul Crimeii pînă la Simferopol, iar la sud marea Neagră părea nemărginită. Am urcat în autocare și am început să coborîm ușor, după care drumul a urmat conturul țărmului la o distanță de maxim doi kilometri și la o altitudine de cel mult o sută de metri. în stînga se vedeau versanții abrupți, înalți de cîteva sute de metri, asemănători cu cei de la Bușteni ai vîrfului Omul. Universitarul kievean m-a informat:
– De aici, din capul Sarici începe ceea ce se numește „Bolișaia Ialta” (Marea Ialtă), care se întinde pînă la capul Hurzuf, adică pe o lungime de aproximativ 50 de kilometri.
– You mean mmm the cape mmm Gurzuf (Vreți să spuneți mmm capul mmm Gurzuf), a mormăit moscovitul, semn că înțelesese sensul vorbelor kieveanului, după care a tras o dușcă din sticla de vodcă „Stalinskaia”, de care nu se despărțea.
– How is correct, Hurzuf or Gurzuf (Cum este corect, Hurzuf sau Gurzuf)?, i-am întrebat eu, nedumirit. Spre surprinderea mea, a început un dialog aprins între rus și ucrainian, ținut exclusiv în limba lui Pușkin și stropit de moscovit cu multă vodcă.
– Ce-ați discutat?
Drept răspuns am auzit îndemnul doamnei Gaspodstvuiușcia: „Derjîsi” (Ține-te)!. Atunci am observat că profesorul Tasklivîi nu mai reușea să se mențină drept pe banchetă, fiind gata-gata să se prăbușească. Brusc, ca un popic, el a căzut în brațele lui Morfeu, mai precis a început să sforăie cu capul sprijinit între sînii opulenți ai consoartei lui. Am repetat întrebarea, dar în șoaptă:
– Ce-ați discutat?
– Nu vă faceți probleme, nu se trezește nici dacă se trage lîngă el cu „orga lui Stalin”; cu vestitele „katiușe”, adică. Am avut o controversă privind denumirile geografice. Profesorul Tasklivîi încă își închipuie că mai există U.R.S.S. După 24 august 1991, cînd s-a declarat independența Ucrainei, Crimeea a devenit „Avtonomnaia Respublika Krîm” (Republica Autonomă Crimeea) în cadrul republicii noastre, iar denumirea rusească „Gurzuf” a fost înlocuită cu cea ucraineană – „Hurzuf”.
…Ne apropiam de Alupka. Lîngă țărm se vedeau numeroase clădiri albe cu acoperișuri de țiglă roșie.
– în această zonă se găsesc și vilele de vacanță ale lui Putin și Gorbaciov.
-Aaa! Aici l-a prins pe Gorbaciv puciul nostalgicilor comunismului brejnevian și adversarii de neîmpăcat ai perestroikăi, am exclamat eu.
– Este adevărat. Luni, 19 august 1991, în timp ce președintele sovietic Gorbaciov își petrecea vacanța în „datcia” lui de aici, agenția TASS a anunțat că acesta „este incapabil să își asume funcțiile din motive de sănătate și a fost înlocuit de Ghenadi Ianaev”. Directorul KGB – Vladimir Krucikov și ministrul apărării – Dimitri Iazov, au decretat starea de urgență pe o perioadă de șase luni, anunțînd reinstaurarea cenzurii și ordonînd intrarea tancurilor în Moscova. Boris Elțîn, care se găsea în clădirea Parlamentului, a ieșit și a îndemnat lumea la nesupunere civică. Tancurile au strivit trupurile a trei tineri care aruncau „cocteiluri Molotov”. A doua zi, mii de oameni au sfidat blindatele. Seara, tancurile s-au retras. Miercuri, Gorbaciov s-a întors la Moscova, iar joi membrii puciului au fost arestați. Expozeul kieveanului a fost întrerupt de strigătul bahico – somnambulic ale moscovitului:
– „Da zdravstvuiet naș liubimîi rukavaditeli Stalin!” (Trăiască iubitul nostru conducător Stalin!).
… Prin sticla fotocromică a autocarului priveam detașat vîrful cvasi – cilindric și pleșuv Ai – Petri, înalt de 1234 metri, cu poalele invadate de verdele caracteristic climei mediteraneene și mă gîndeam că, după zece ani, puciul din 1991 s-a dovedit a fi un Cernobîl al politicii nostalgicilor comunismului, care, de fapt, a grăbit destrămarea Uniunii Sovietice. (Doru CIUCESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!