Culesul zmeurei din pădure este în toi, dar această îndeletnicire este însoțită de riscurile unor accidente neprevăzute, cum ar fi mușcăturile provocate de șerpi. Prin astfel de experiențe riscante au trecut zilele acestea Cătălin Antohi, de 17 ani, din comuna Poduri, Mihaela Barna, de 18 ani, din comuna Balcani și Lavinia Ciubotaru, de 27 de ani, din Suceava, aflată în vizită la rude în zona Moinești. Ei au primit îngrijiri medicale la Spitalul Moinești, unde s-a constatat că mușcăturile nu au fost provocate de șerpi veninoși. Dacă în cazul primilor doi pacienți nu s-a impus spitalizarea, în schimb suceveanca, mușcată de reptilă la un deget al mîinii drepte, a fost internată la secția de chirurgie. (Mihai VIERIU)
Lasă un răspuns