Cum ai simțit cutremurul?

Aceasta cred că a fost cea mai vehiculată întrebare de la eveniment și pînă acum. Toată lumea la școală în prima zi după cutremur discuta sau se spuneau glume pe seama acestuia; discuții între elevi, discuții între profesori și discuții elevi-profesori. Pentru cei de vîrsta mea a fost o ocazie de a afla mai multe despre cutremurul din 1977, dar și despre cel din 1990 cînd aveam doar patru anișori și nu am înțeles mare lucru din el. Cu siguranță că nimeni nu se aștepta și de aceea fiecare își desfășura activitățile pe care le are de obicei la acea oră. Unii dintre noi dormeau și au fost treziți de părinți, alții l-au simțit deoarece încă nu dormeau pentru că se pregăteau pentru școală pentru a doua zi, iar pentru alții a fost o experiență cu totul și cu totul inedită deoarece dormeau și s-au trezit aruncați din pat. Pentru unii a trecut lipsit de importanță, fără a le da de gîndit, considerîndu-l unul din lucrurile firești prin care trebuie să trecem. Pentru alții, cum ar fi Claudia S. „acesta a fost primul pe care l-am resimțit din plin în mod conștient. A fost o experiență ciudată, dar totodată un pas înainte pentru a demonstra că avem nevoie de un impuls”. încercînd să apropiem acest eveniment de literatura pe care o învățăm la școală putem afirma că a fost o situație limită(ca acelea din basme) în care sîntem cu adevărat noi. Cred că la fel de important sînt și gîndurile pe care le-am avut la cîteva minute după terminarea seismului. E destul de macabru să te gîndești că dacă acesta ar fi fost mai puternic te-ai fi putut trezi(poate în cel mai bun caz) sub beton, cărămizi sau orice alt material de construcții! E destul de serios ceea ce am scris, dar nu văd cum aș putea să scriu un articol plăcut pe tema asta. Poate că ar trebui să ne gîndim mai bine la faptele noastre și la consecințele acestora!(Andreea ROȘCAN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!