Centrul teritorial Bacău al Asociației Naționale a Evaluatorilor din România – ANEVAR organizează, de la începutul acestei săptămîni, un curs de formare a evaluatorilor de proprietăți imobiliare. Cursul – am aflat de la președintele Centrului teritorial, ing. Dan Dumitru Dumitriu – se va încheia pe 15 noiembrie și este structurat pe trei moodule a cîte 30 de ore săptămînal, cu pauze de cîte o săptămînă. Cursul este frecventat de de ingineri și economiști, este organizat la Muzeul de Istorie „Iulian Antonescu” din Bacău și face parte din suita de acțiuni înscrise sub genericul „Zece ani de activitate ANEVAR”. Profesia de evaluator a apărut, în România, în ianuarie 1992. După zece ani, ANEVAR numără 4.000 de membri persoane fizice și 150 persoane juridice și are 40 de centre teritoriale și șase centre în București. Centrul teritorial Bacău are 170 de membri. Beneficiarii serviciilor ANEVAR își pot alege liber firmele de evaluare, după principiul competiției deschise. Dan Dumitru Dumitriu susține că tocmai acesta este scopul organizării de cursuri și seminarii – crearea unui corp de evaluatori profesioniști. (Mihai RUSU-GELIMAN)
Curs de formare a evaluatorilor în Bacău
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.