Apropierea sărbătorilor pascale creează o adevărată nebunie pe Aeroportul din Bacău, cursele de călători din Italia și Germania către Bacău fiind încărcate cu pasageri. „Zborurile sînt pline în aceste zile, îndeosebi spre Bacău. Cursa zilnică are aproape 50 de pasageri, adică funcționăm la capacitate maximă”, ne-au declarat cei de la „Carpat Air”. Mai mult, din cauza solicitărilor numeroase de bilete pentru a reveni acasă de sărbători, „Carpat Air” a introdus și o cursă suplimentară. „Datorită cererilor mari, vineri va fi inclusă o cursă în plus, dinspre Italia și Germania spre Bacău”, au mai afirmat cei de la Carpat Air. La fel se va întîmpla și după ce vor trece sărbătorile. De data aceasta, băcăuanii vor avea la dispoziție un zbor suplimentar, spre Italia și Germania. „Pe 26 aprilie va fi inclusă o cursă în plus, pentru cei care vor pleca spre Uniunea Europeană”, au precizat cei de la agenție. Deși este în reparații capitale, Aeroportul Bacău este pregătit să facă față solicitărilor impuse de afluența mare de călători din această perioadă. „Se simte apropierea Paștelui, însă nu vor fi nici un fel de probleme. Frecvența zborurilor este aceeași. în ceea ce privește numărul de călători, este un pic mai greu, din cauza reparațiilor din aeroport, dar ne vom descurca”, a afirmat Cristian Stanciu, directorul Aeroportului Bacău. (Ionuț BARBU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.