Trece azi românul prin piață, în căutarea bradului pe care, din varii motive, n-a apucat să-l cumpere încă. Of, natură umană. Ne îndeamnă, cel puțin pe unii, să lăsăm lucrurile pînă în ultima clipă. Se uită el lung la grămada de brazi care stau rezemați de tejghea, în timp ce lumea se înghesuie și nu prea să-i cumpere. E mare prețul, bată-l vina. La radio îl anunțaseră pe cel din capitală: între 500.000 și 1.000.000. Da, între cinci sute de mii și un milion. În condițiile unui salariu minim pe economie cam de un milion și jumătate. Cum naiba să-i mai ardă de sărbătoare cu prețurile acestea ? Partea bună e că legile pieții și-au făcut simțit efectul. Iar oamenii, clienții, de voie-de nevoie au aplicat una din regulile fundamentale ale economiei de piață, o regulă a cererii și ofertei care funcționează imbatabil: nu cumperi dacă prețul este exagerat ! Iar prețul la brazi era Exagerat. Un „exagerat” bun de scris cu majusculă. Anunțul din ziarul local, acesta pe care-l citiți acum, spunea că furnizorul brazilor îi scoate pe piață cu 50.000 de lei bucata. Adăugăm transportul, tva-ul, comisioanele la vînzători etc… dar tot nu iese un preț de zece ori mai mare. De unde adaos de 900 % ? Într-unul din episoadele serialului Caracatița (La piovra), eroul pozitiv, comisarul, explica felul cum se descoperă o afacere ilicită, cu droguri (sau altele similare), după profitul obținut. Singurele afaceri cu profit de peste 200 % erau traficul cu droguri al mafiei și tranzacțiile cu alte feluri de „mărfuri” la fel de ilegale. Celelalte, adică afacerile cinstite din Italia, aveau un profit mult mai mic, scris – în procente – doar cu două cifre. Pasămite, la noi, vînzarea de brazi e ca un fel de afacere italiană mafiotă, cel puțin după diferența de preț dintre prețul de furnizare și cel de vînzare în piață. S-or fi apucat mafiile autohtone de comerțul cu brazi de Crăciun ? Cert e că după așa reacție a clienților, prețul a scăzut, iar doritorii au putut cumpăra mult doritul pom de iarnă cu 100.000 – 125.000 de lei. Ceea ce e totuși enorm, fiind un preț cu peste 100 % adaosuri diverse adăugate prețului de la furnizor.
Dragi cititori, dobînda bancară ca și inflația, ambele în jurul unei valori de 20-25% pe an, indică faptul că o afacere ar putea avea – trebuie să aibă – un profit cam de aceeași mărime, pentru a rezista. Sau ceva mai mare, dar în acest caz, ea ar urma să fie sancționată în două moduri: de clienți – dacă își dau seama de prețurile umflate – și apoi de concurență, care se va grăbi să vîndă, să producă sau să ofere aceleași produse ori servicii, la un alt preț puțin mai mare ca cel corect, minimal, (prețul de producție) dar mai mic decît prețul umflat zdravăn al ofertantului tupeist. Admitem că afaceristul își dorește un profit net (care-i rămîne în buzunar) cam de aceeași mărime cu ceea ce datorează băncii (aici îl înțeleg, că doar nu muncește pentru bancă !), iar statul nostru cu fiscalitatea sa excesivă reușește foarte ușor să-l încarce suplimentar cu o sumă similară (tva-uri și alte taxe), încît în final, patronul nostru se vede obligat să mizeze pe sume de circa 3 ori mai mari sau chiar peste această cotă. Dar 3 x 25% fac abia 75%, nu 100%, așa că rămân la impresia că un preț cu peste 100% mai mare decît al furnizorului inițial e semn de tupeu, speculație, lipsă de respect pentru clienți, aprovizionare prin intermediari multipli (nu direct de la sursă), rotire de mărfuri între mai multe firme ale aceluiași patron sau altul dintre trucurile speculative care nouă, clienților, nu ne plac deloc, ba la final de lună și de statistică, sînt generatoare de inflație și apoi de scumpiri la utilități, gaze, energie, apă, etc. Altfel spus, cei care au umflat buzunarele comercianților și încasatorilor cumpărînd produse la prețuri speculative, prețuri care au alimentat inflația, acum să nu se plângă de electricitate scumpă, de gaz scump, de întreținere scumpă. Ai dovedit, române, că ești dispus să plătești mult ? Apăi… acum plătești. În mod normal ar trebui să sancționezi cu necumpărarea mărfii orice creștere de preț cu peste 10% peste prețul pieții. Vă propun următorul experiment, care vă va mări puterea de cumpărare cu 10% , adică va fi echivalentul cu un spor de 500.000 la fiecare 5 milioane venite în familie: Mergeți la piață sau în magazine cu lista de cumpărături. Priviți prețurile actuale ale produselor dorite. Pentru fiecare produs ștergeți din preț ultima cifră. Ceea ce obțineți e reducerea pe care v-o oferă un preț mai bun. Renunțați să cumpărați la prețul inițial și cumpărați doar la acest nou preț. Vă asigur că veți găsi produsul, după un simplu tur al pieții. Exemplu: o doamnă care dorește să cumpere o cremă de față de 63.000 de lei – la prima vedere – va socoti așa: 63.000 fără ultima cifră dă 6.300 . Deci ea poate miza pe un preț mai bun cu aproape 7.000 de lei (adică o pîine în plus în coș). Scade cei 7.000 din 63.000 și-i rămîn 54.000. Acesta e prețul mai bun pe care-l va căuta. Piața confirmă evaluarea, ba chiar există ofertă mai bună. În acest caz am văzut o ofertă la prețul de 53.000 de lei, cu o mie de lei mai bună. Dacă doamna mai dorește și un săpun de calitate, de 125 de grame, cu un preț la prima vedere de 18.000 de lei îi va tăia ultima cifră (rezultă 1.800 de lei), iar pe aceștia îi va scădea din prețul inițial. 18.000 – 1.800 ne dă 16.200. Piața confirmă iar calculul: Produsul se găsește cu prețul de 16.000 de lei. Nu-i poveste. E ceva verificat pe piețele Bacăului, în zile, luni și săptămîni, pe nenumărate produse. Va trebui să urmați însă această regulă zi de zi, iar nivelul dumneavoastră de trai va fi astfel cu 10% (pe puțin) mai bun. Iar cine umflă prețurile să nu vîndă ! Cel puțin noi, clienții cei mulți, nu ne mai aprovizionăm de acolo!
Stimați comercianți, cunosc greutățile cu care dați piept: aprovizionări dificile, prețuri mari la transport, taxe și impozite înrobitoare, datorii la bănci. Am fost o vreme și eu un furnizor de servicii. Am boscorodit în barbă fiscalitatea excesivă și am fost pus în fața cererii de a-mi eluda valorile morale sub presiunea fiscului, cînd detailistul care-mi vindea marfa s-a oferit să-mi ia marfă de mai multe ori pe aceeași factură. El voia să eludeze plata TVA-ului. Am renunțat la acest comerț. Totuși am rămas în relații bune cu mulți dintre dumneavoastră și vă cunosc atît problemele și necazurile, cît și micile bucurii. Totuși vă reamintesc dumneavoastră și spun și clienților dumneavoastră, cititorilor, că în acest sezon, agenți comerciali ai furnizorilor au redus prețurile de livrare en gros. Acest lucru nu s-a prea văzut pe piață. Unii dintre dumneavoastră au băgat în buzunar această reducere, mare, mică, cum va fi fost ea. Vă mai amintesc ceea ce orice cîrciumar știe: banul mare nu se face vînzînd Whisky-ul scoțian cu juma’ de milion o dată pe an, ci vînzînd zilnic vinul de casă sau țuica de rînd cu păhărelul, la zecile de muncitori care ies din schimb sau la zecile de agricultori care se întorc de la cîmp. Și la un preț nu cît mai mare, ci cît mai mic. De aici, din strîngerea unui număr mare de clienți rezultă cîștigul. Becul electric pe care-l avem aproape cu toții în casă avea inițial un preț de peste 1$. Vîndut cu 5$ ar fi fost un obiect de lux, bun de vîndut doar afaceriștilor prosperi. Edison, inventatorul lui, a vîndut primele zeci, sute, mii de becuri în pierdere (în ciuda tuturor cunoscătorilor care i-au prezis un faliment rapid) cu circa 50 de cenți, pînă cînd prețul de producție a scăzut sub 10 cenți. Din acel moment a rezultat un cîștig care i-a acoperit pierderile anterioare și i-a adus, datorită mulțimii de clienți, o avere. Și astăzi, după atîta timp, cumpărăm becurile la un preț de vînzare între 10 și 20 de cenți … cu toate adaosurile. Cît veți fi dispuși a plăti pe parfumul pe care-l veți lua cadou de sărbători doamnei sau domnului X și pe care l-ați văzut într-o vitrină la un preț de 500.000 ? Ați răspuns cumva 450.000 ? Corect ! Nu-mi rămîne decît să vă doresc spor la cumpărarea cadourilor de Crăciun. Sărbători fericite și la mulți ani! (Nu scriu la mulți bani, că nu vreau inflație!).
Lasă un răspuns