Dan POPA
În ultimul an de zile, la întîlnirile mele cu calculatoarele, am un asistent necunoscut. Cu timpul, m-am obișnuit, iar acum, după mai bine de un an de zile, deși asistentul acesta îmi este încă necunoscut, fiind un veritabil John Doe, i-am învățat obiceiurile. Știu cam pe unde se plimbă, cam cum și în ce fel își dă în vileag discreta lui prezență, constat că uneori lucrează, iar alteori treburile merg mai încet din pricina lui. Nu face pagube majore, nu rătăcește datele cu care lucrez și numele său nu poate fi găsit – cel puțin eu nu l-am găsit – cu mijloacele tehnice de specialitate pe care le-am avut la dispoziție.
Pare totuși foarte sociabil și plimbăreț. Toamna trecută l-am găsit plimbîndu-se liber prin Universitate. În ultimele luni, trecînd cu treburi pe la două magazine de calculatoare, am constatat cu un zîmbet că era și acolo. Ieri am intrat într-un Net-cafe și, bucurie mare, era și el prezent. Vorba lui Topârceanu, care într-o conferință humoristică rostită pe scena Teatrului Național din Iași, caracteriza astfel un alt personaj insistent și incomod:
„Dar unde-i lume multă acolo e și el !
Incognito ca regii și nepoftit pătrunde
În orice fel de casă; îl întîlnești oriunde:”
Chiar voiam să-l reîntîlnesc, eram curios dacă vizitase și el, ex-companionul meu, acel Net-cafe minuscul, o săliță pierdută printre niște blocuri, cu doar cîteva calculatoare. Am intrat deci și am întrebat de vechiul meu cunoscut din vedere. Deși nimeni nu-l știa pe nume, cei de acolo au fost amabili să-l caute, și după ce am privit împreună cu atenție … iată-l! Și tot ca în spusele poetului, am constatat că „intrarea n-a plătit-o, fiindcă-i mititel” și de asemenea că eroul meu, „peste tot își vede de-afacerile lui!”
Prezență discretă, asistentul acesta fără nume e însă teribil de perseverent. Dacă ți l-ai băgat în casă, într-un moment de neatenție, cînd alte treburi îți captează interesul, scapi tare greu de el. Ca un motan versat, se strecoară pe lîngă ziduri, garduri și încuietori, sare ici și colo, își caută un loc bun, confortabil, numai al lui și nu-l mai scoți de acolo cu nimic. Nu cere de mîncare, dar consumă discret din ceea ce-ți trebuie și ție. Cînd a fost în vizită pe la mine, ultima oară, s-a aciuat asemenea unui ET într-un dulap în care păstrez, cam de-a valma, dischete și CD-uri vechi. Și tot ca personajul din filmul lui Spielberg, dacă deschideai dulapul și nu știai ce cauți, nu-l remarcai în maldărul de jucării, de „gadgeturi” divers colorate. Dar ochii lui mari – sau ceea ce le ține locul , fiindcă „ochi” e un termen omenesc, terestru, nepotrivit pentru așa o creatură mică, dolofană, aproape pătrată și alb-albastră – te urmăreau neobosiți clipă de clipă.
Bicolorul acesta e un profitor. A profitat de fiecare dischetă cu care lucrasem pentru a trage cu ochiul la ea. Mi-a și tras o inscripție proprie pe fiecare început de dischetă, așa încăt am început să fiu atent să nu uit vreuna în calculator, atunci când PC-ul își face, cu zumzete și vîjîieli înfundate, operațiunile de pornire. Iar în spiritul unei butade adaptate, „cel de-al doilea va fi cel dintîi”, am fost nevoit să schimb ordinea unităților de disc pe care le citește computerul, atunci când acesta se încalță (din englezescul „boot”) cu sistemul de operare.
Cam așa se plimbă fostul meu companion. Sare prin fereastră (eng. windows) și reintră pe ușa (eng. door). Pe ușița unității de dischete, adică.
Iar noi, ce-am avea de făcut? Ne spune tot Topârceanu:
„Acum, ar fi momentul să-l punem subt o lupă,
Să știm ce formă are și cu ce se ocupă „.
Stimați cititori care nu v-ați dat seama că prin computerele și fișierele dumneavoastră umblă de aproape un an slobod un virus mai puțin cunoscut – căci acesta era companionul de poveste – vă rog rezervați un minut ca să verificați dacă sînteți infectați. În teorie, un asemenea inamic poate aștepta un moment viitor cînd să-și facă de cap sau poate fura discret informații valoroase, numere de cărți de credit sau parole pe care le trimite mai departe, de exemplu cînd vă conectați la Internet.
Testarea prezenței intrusului se face astfel: faceți un dublu clic pe un fișier cu extensie neînregistrată, avînd pe mașinile windows simbolul ferestruicii. Sau creați dumneavoastră un fișier text „test.txt” cu un nume pe care-l veți schimaba dîndu-i o extensie arbitrară, de exemplu „test.ttq” Sau alte trei litere în final. Dacă figurina produsă are simbolul ferestrei, puteți trece la faza a doua a testului. Faceți un dublu click pe acest fișier nou, ca și cum l-ați deschide. Va apărea lista cu programe asociate, invitîndu-vă să alegeți programul ce va deschide fișierul. Dacă în fruntea listei aveți o figurină dreptunghiulară în culorile alb-albastru dar, nota bene, FĂRĂ NUME, sînteți victimă a infecției. Virusul se transmite atît prin dischete uitate în calculator la pornire, cît și prin programe executabile. Nici un antivirus pe care l-am încercat de un an încoace, nici celebrii antiviruși românești nu l-au găsit. Inclusiv revista CHIP a difuzat CD-uri care, prin simpla introducere în calculator – fiind CD-uri cu pornire automată – virusau calculatoarele. Deocamdată, în lipsa unui antivirus consacrat, singura soluție pe care o cunosc este să salvați datele utile și să reinstalați sistemul de operare și aplicațiile. Configurați computerul să booteze direct de pe hard-disk, nu de pe dischetă. O idee ar fi să instalați sistemul de operare, a doua oară, în alt dosar decît în cel implicit. Spor la treabă !
Lasă un răspuns