„Dacă mă scol dimineața și pot zîmbi, totul este în regulă”

Artiștii băcăuani se zbat în sărăcie
• cei mai tineri merg împreună în alte județe să-și repare instrumentele, fiindcă bani de altele noi, din salariile de 3,5 milioane de lei, nu au n abia artiștii cu vechime pot spune că trăiesc decent, însă nici aceștia nu pot spune că duc o viață de huzur

âi aplaudăm cînd își încheie concertul. âi studiem din cap pînă-n picioare cînd intră pe scenă. âi cunoaștem la „Ateneu”, dar nu-i mai recunoaștem pe stradă. Trăiesc zi de zi șlefuind sunetele ce zboară din instrumentele mînuite cu atenție și îndemînare. Viața lor curge între partiturile muzicale. Paradoxal, deși au salarii de bugetari, îi vezi zîmbind întotdeauna. Pasiunea pentru ceea ce fac este încă mai puternică decît recompensarea financiară a activității. Fără așa ceva n-ar putea rezista. Nu sînt bogați și, ca niște artiști adevărați trăitori în România, nu ajung să ducă un trai decent.

La Filarmonica „Mihail Jora”, un muzician debutant este plătit la fel de prost ca un profesor. Cei mai în vîrstă, care au acumulat vechime și experiență, au un trai mai bun. Nu duc o viață luxoasă, dar oarecum decentă. Au reușit să depășească vremurile șubrede ale tranziției, datorită faptului că au colaborat între ei și au trăit ca într-o mare familie, în care înțelegerea și întrajutoarea au fost elemente de bază. Iar cei mai tineri dintre muzicieni recunosc că fără așa ceva ar fi fost imposibil să treacă peste greutăți. „Instrumentul la care cînt, oboiul, aparține instituției. Al meu este defect. Cînd a fost vorba de reparații, mi le-a plătit instituția. Avem noroc de conducere, care ne înțelege cînd avem necazuri”, ne-a declarat o tînără muziciană. Avînd un salariu ce nu atinge nici măcar o sută de euro, își petrece cea mai mare parte a timpului în repetiții.
„Repet dimineața cîte patru ore cu orchestra, iar după-amiaza, cel puțin patru ore individual”, ne-a spus tînăra. Cam aici se limitează viața unui tînăr artist a cărui viață este aceea de a încînta și delecta spiritul melomanilor. Și nu pentru că nu ar avea timp, ci pentru că este bugetar. Un însemn ce conferă unui intelectual statutul de adevărat proscris. „Am vrut să merg la teatru. N-am avut bani să vizionez premiera. Așa că, atunci cînd mai este timp, mai caut un film bun sau mai citesc o carte”, ne-a spus ea.
Unul dintre puținele avantaje ale tinerilor muzicieni sînt concertele pe care filarmonica le susține peste hotare. Fără șansa de a putea rămîne acolo și a-și profesa meseria învățată. „N-am încercat să dau concurs în afară pentru nu cred că am șanse. Mi-a povestit un dirijor român, care a făcut parte dintr-o comisie de examinare, că la un concurs de oboi au venit instrumentiști a căror oboi aveau clapele de aur. Vă dați seama cum sună un asemenea instrument, cu asemenea clape? Ori, al meu este dintr-un aliaj al cărui sunet nu se compară”, ne-a explicat tînăra muziciană. Fiind însă pasionată de ceea ce face, rămîne optimistă în privința viitorului. „Atîta timp cît mă trezesc dimineața și zîmbesc, totul este în regulă. Am tinerețea de partea mea”, a concluzionat ea.
Pentru un artist experimentat al Filarmoncii băcăuane, condițiile par ceva mai bune decît pentru un tînăr debutant ca muzician. „Trăiesc destul de bine la cei 53 de ani ai mei. Condițiile de lucru sînt destul de bune. Salariile nu sînt cele care ar trebui să fie după 25 de ani de vechime, însă este bine și așa. Mai există și concertele din afară, care înseamnă mult pentru noi. Nu atît din punct de vedere financiar, ci faptul că ajungi să cînți pe o scenă străină, să vizitezi locuri noi și să cunoști un public deosebit”, ne-a declarat unul dintre violoniștii Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău. Modestia acestui membru al marii familii muzicale băcăuane nu reușește însă să acopere necazurile unui artist. Iar acestea sînt legate adesea de instrumentele alături de care își petrec mai mult timp decît cu cei dragi. „Instrumentele sînt personale. însă, din păcate, nu mai există în Bacău nici un maestru lutier. A existat unul, care a ieșit la pensie și nu mai lucrează. Așa că pentru a ne face «toaleta» instrumentului trebuie să mergem la Iași, Reghin sau București. Cel mai adesea ajungem la Reghin”, ne-a povestit violonistul. Fiind drumul lung, artiștii merg mai mulți o dată și își rezolvă problema. Iar reparația unei viori, așa mică și simplă cum pare, scoate din buzunarul unui artist „în jur de două, trei milioane de lei”, după cum ne-a explicat unul dintre muzicieni. O parte din costuri e susținută de conducerea instituției, altele le suportă muzicienii, care nu-și permit luxul de a-și cumpăra instrumente noi. „O vioară nouă și bună costă în jur de 10.000 de euro. De unde să scoatem noi atîția bani?”, s-a întrebat retoric unul dintre artiștii cu care am discutat.
Cu toate acestea, deși au instrumente ce nu se ridică la nivelul colegilor de peste hotare, ale căror salarii sînt de cîteva zeci de ori mai mari, artiștii băcăuani reușesc să pătrundă și să impresioneze melomanii din alte țări ale lumii. Ca mulți dintre noi, muzicienii băcăuani trăiesc cu speranța că, poate, într-o zi, lumea culturală românească va fi apreciată și respectată și în țară la adevărata ei valoare. „Mulți dintre colegii mei de facultate au plecat din țară înainte de 1989. Dacă au rămas în țară vreo 20 la sută dintre noi?! O întîlnire de 10 – 20 de ani ar fi imposibilă. Eu n-am plecat pentru că m-am simțit legat de aceste locuri”, ne-a mărturistit un violonist. Dacă s-au realizat profesional și financiar românii plecați peste hotare, nu știm. Cert este că ceea ce vedem în fiecare joi la sala „Ateneu” reprezintă multă muncă, pasiune și speranță, simțăminte pe care artiștii din orchestra Filarmoncii „Mihail Jora”, și ei oameni cu probleme lor, încearcă să le transmită și publicului meloman. (Constantin GHERASIM)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!