Ziua Internațională a Educatorului a fost sărbătorită în mod diferit de cadrele didactice din Bacău. în timp ce o parte dintre profesori au avut întîliniri cu elevii, le-au explicat semnificația zilei, după care au plecat acasă, alții au făcut ore neîntrerupt. La Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” din Bacău, elevii au avut ore de dirigenție de la opt la nouă, în care li s-a vorbit despre semnificația acestei zile, iar de la ora 12.00, în școală au fost organizate festivități dedicate Zilei Educatorului. „Liderul de sindicat din școală a venit la prima oră la mine și mi-a arătat contractul colectiv de muncă, în care se stipulează cum se desfășoară Ziua Educatorului. în aceste condiții, după ora 12,00, elevii au plecat acasă, iar profesorii au rămas în școală”, spune Gabriel Andrei, directorul Colegiului Național „Gheorghe Vrănceanu”. Cam la fel au stat lucrurile și la Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” din Bacău, unde, în jurul orei 11.00, profesorii s-au aducat în cancelarie pentru a primi distincțiile simbolice oferite drept răsplată de conducerea școlii. La Colegiul Național „Ferdinand I”, în schimb, orele s-au ținut neîntrerupt, de la șapte dimineața pînă la trei după-amiaza, în funcție de cum a avut orarul fiecare clasă.
în afara activităților desfășurate în fiecare școală în parte, la nivel județean a fost organizată de Inspectoratul Școlar Județean și Sindicatul Liber al învățămîntului o festivitate de premiere. Circa o sută de cadre didactice din județ, fie că a fost vorba despre învățători, educatori, profesori, directori de școli sau inspectori școlari, au fost recompensați de șefii celor două instituții pentru rezultatele obținute în activitatea didactică. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.