Mai bine bine de 1.000 de firme din județ au datorii de 2.269 de miliarde de lei la bugetul asigurărilor sociale de stat, un procent de 49.63% din restanță fiind deținut de doar 10 societăți comerciale. Aceste debite s-au acumulat în timp, prin nevirarea contribuțiilor angajatorilor la bugetul fondului pentru plata asigurărilor sociale și prin cumularea majorărilor și penalităților. Cei zece mari datornici care au în medie datorii de peste 100 miliarde de lei sînt: Exploatarea Minieră Comănești, SC Sofert SA Bacău, SC Carom Onești, SC Conel SA Borzești, Chimcomplex Borzești, Petrom Moinești, Foserco Tîrgu Ocna, Stofe Buhuși, Elbac Bacău și Termoelectrica Bacău. Valoarea totală a debitelor la cele zece societăți menționate este de 1.126 miliarde de lei. Casa de Pensii a recuperat de la începutul anului și pînă la sfîrșitul lunii iulie debite în valoare de 113,6 miliarde de lei. Valoarea debitelor acumulate în acest an de agenții economici răi platnici se ridică la 464 miliarde de lei. „Firmele care nu depun dosar pentru eșalonarea datoriilor și nici nu-și plătesc debitul constatat în urma controlului într-un interval de 15 zile de la încheierea procesului verbal de verificare intră în execuție silită. Pentru agenții economici care nu au virat drepturile salariale ale angajatului la bugetul asigurărilor sociale de stat vom înainta la Parchet plîngeri penale”, ne-a spus Mariana Dumitriu, director general la Casa județeană de Pensii Bacău. (C.T.)
Datorii de peste două mii de miliarde la bugetul asigurărilor de stat
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.