Debolcarea procesului de retrocedare în comunele de pe Valea Muntelui a devenit principala prioritate a Comisiei Județene de Fond Funciar. „Din totalul de titluri de proprietate, necesar a mai fi eliberate, peste 60% sînt concentrate în cele cinci localități de pe Valea Muntelui. în prima ședință a Comisiei Județene se vor supune spre aprobare măsurile ce urmează să fie aplicate de către comisiile locale și Ocolul Silvic pentru reluarea retrocedărilor”, a declarat Carmen Cioltan, purtător de cuvînt la Prefectura Bacău. Cele cinci localități unde oamenii așteaptă de ani buni să își primească înapoi pădurile sînt Palanca, Brusturoasa, Comănești, Asău și Agăș. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.