Maricel Radu, purtător de cuvînt al Direcției Generale a Finanțelor Publice (DGFP) Bacău, spune că „în total, deducerile de bază și suplimentare nu pot fi decît de maximum trei ori deducerea personală de bază, adică nu pot depăși șase milioane de lei lunar”. Radu precizează că deducerile suplimentare li se acordă salariaților care au persoane în întreținere. Deducerea personală suplimentară pentru soția/soțul, copiii sau alți membri de familie, aflați în întreținere este de 0,5 înmulțit cu deducerea personală de bază. Cu alte cuvinte, se deduce din venitul impozabil cîte un milion de lei pentru fiecare persoană aflată în întreținerea salariatului.
Conform Codului fiscal, contribuabilii mai beneficiază de deduceri personale suplimentare, în funcție de situația proprie sau a persoanelor aflate în întreținere, în afara milionului amintit mai sus. Astfel, mai beneficiază de încă o deducere suplimentară de 2 milioane de lei din venitul lunar impozabil invalizii de gradul întîi și persoanele cu handicap grav; de încă un milion de lei, invalizii de gradul al doilea și persoanele cu handicap accentuat.
Nu sînt considerate persoane aflate în întreținere acele persoane ale căror venituri, impozabile și neimpozabile, depășesc sumele ce reprezintă deduceri personale. În cazul cînd o persoană este întreținută de mai mulți contribuabili, suma reprezentînd deducerea personală a acesteia se împarte în părți egale între contribuabili, exceptîndu-se cazul în care aceștia se înțeleg asupra unui alt mod de împărțire a sumei. Copiii minori ai contribuabilului sînt considerați întreținuți, iar deducerea personală suplimentară se acordă pentru persoanele aflate în întreținerea contribuabilului, pentru acea perioadă impozabilă din anul fiscal în care acestea au fost întreținute. Perioada se rotunjește la luni întregi în favoarea contribuabilului.
Codul fiscal precizează că nu sînt considerate persoane aflate în întreținere persoanele fizice care dețin terenuri agricole și silvice de peste 10.000 de metri pătrați în zonele colinare și de șes și de peste 20.000 de metri pătrați în zonele montane. În aceeași categorie se află persoanele fizice care obțin venituri din cultivarea și valorificarea florilor, legumelor și zarzavaturilor în sere, solarii și/sau în sistem irigat, din cultivarea și din valorificarea arbuștilor, plantelor decorative și ciupercilor, precum și din exploatarea pepinierelor viticole și pomicole, indiferent de suprafață.
Maricel Radu precizează că impozitul se calculează după ce se scad din venitul brut contribuțiile sociale. (Florin POPESCU)
Lasă un răspuns