Defecțiunile la E.ON se vor rări de-abia peste trei ani

Administrator

Mai avem de așteptat cel puțin 2-3 ani pentru a simți clar o îmbunătățire în furnizarea energiei electrice. Cel puțin, aceasta este preconizarea celor de la E.ON Moldova care recunosc că 60 la sută din rețelele de electricitate din Moldova sînt foarte vechi și trebuie aduse la parametri normali. Anul trecut, investițiile în regiune s-au ridicat la 40 de milioane de euro. Din această sumă, 29 de milioane lei noi au ajuns la Bacău, „județ care stă foarte bine ca valoare de investiții”, este de părere purtătorul de cuvînt al E.ON Moldova, Lucian Luca. „Anul acesta se vor aloca pe toată Moldova cu 10 milioane de euro mai mult decît în 2006 pentru investiții”, mai spune Luca. Criteriul care stă la baza împărțirii banilor pe județe îl reprezintă rata defectelor care apar într-o zonă. în Bacău și Iași vor fi repartizate cele mai multe fonduri pentru că în aceste județe au fost și cele mai multe probleme. „Ne propunem ca peste doi ani să ajungem la un nivel de 10 defecte la suta de kilometri și preconizăm ca în 2-3 ani să se simtă cu adevărat o îmbunătățire a furnizării energiei electrice”, mai spune purtătorul de cuvînt al E.ON Moldova, Lucian Luca. (Cătălina CHIFU)cău și Iași vor fi repartizate cele mai mult

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.