Etapa a XX-a a diviziei B a adus celor de la Petrolul Moinești o nouă înfrîngere, dar și un antrenor mai puțin, principalul Dan Moței hotărînd, ieri dimineață, să renunțe la conducerea tehnică a formației. „Sînt convins că echipa se poate salva de la retrogradare, dar poate pentru asta e nevoie de un șoc, de aceea am decis să renunț. Nu puteam da afară bucătarul sau vreo patru-cinci jucători pentru a produce acest șoc, de aceea am decis că e mai bine să plec eu”, ne-a declarat ex-antrenorul Dan Moței. De altfel, acesta a rămas ferm pe poziție și în momentul în care conducerea clubului a încercat să-l determine să revină asupra deciziei. în aceste condiții, meciul de sîmbătă, cînd Petrolul va primi vizita celor de la FC Botoșani, va fi pregătit de secundul Giani Florian.
Iarăși s-au bătut singuri
Dincolo de demisia principalului Dan Moței, meciul de la Săcele a adus moineștenilor doar două suspendări, după ce Neculai (57′) și Anton (90′) au văzut cartonașul roșu și vor vedea partida cu FC Botoșani din tribună. Intertesant este faptul că Petrolul Moinești a jucat ceva mai mult de un sfert de oră în superioritate, brașoveanul Dedu fiind trimis la cabine încă din minutul 40. Asta nu a putut, totuși, schimba rezultatul final al partidei, care a fost stabilit la numai trei minute de la începutul meciului. Atunci, Precizia a beneficiat de o lovitură liberă de la aproximativ 20 de metri, Cilean a „spart” zidul și balonul s-a oprit în plasa lui Anton. După înscrierea golului, gazdele nu au mai reușit aproape nimic notabil, pentru ca, în mitanul doi, oaspeții să se mute în terenul advers. Degeaba, însă, „petroliștii” bifînd o nouă înfrîngere. „Ne-am bătut, încă o dată, singuri”, a conchis antrenorul Dan Moței. Peste cîteva orea avea să-și anunțe demisia. Petrolul a jucat în formula Anton – Dragomirescu, Chiriac, Neculai, Gurguiatu, Dobîrceanu – Tismănaru (82′ Ciobanu), Berea (50′ Vrînceanu), Popa, Jipa – Ursu (75′ Dura). Rezultatele complete ale etapei: Altay Nă vodari – Forex Brașov 1-0, FC Botoșani – Cetate Suceava 2-0, FCM Tîrgoviște – Ceahlăul Piatra Neamț 0-1, FC Brașov – Callatis Mangalia 1-0, Laminorul Roman – Portul Constanța 1-1, Precizia Săcele – Petrolul Moinești 1-0, Dunărea Galați – Gloria Buzău 0-1. Dacia Unirea Brăila – Midia Năvodari 3-0. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.