Democrația elitelor

Despre ce se mai discută și ce anume mai trezește, astăzi, interesul pentru cunoașterea adevărului istoric? Incercăm să aflăm cîte ceva din cele ce urmează. Intr-o Românie a paradoxurilor, a permanentelor frămîntări – mai cu seamă a celor de ordin socio-politic -, abordarea temelor majore ale existenței, mentalităților și ideologiilor de care, implicit, se leagă și viitorul nostru, par a începe să prindă un ușor contur, în special în literatură, dar și în cele cîteva publicații de cultură. Contrar acestor timide încercări, dezbaterile televizate legate de influențele diverselor concepte menite a schimba o lume aflată în derută lipsesc aproape cu desăvîrșire. Pentru că indiferent de ceea ce s-ar spune, necunoașterea sau ignorarea totală a acestora poate duce, în final, la distrugerea fragilei unități umane, la un amestec greu de digerat a unor mentalități prinse în corsetul derizoriului, la respingerea reînnodării tradițiilor întrerupte, la o intensă nivelare-uniformizare datorate ireversibilului fenomen al globalizării; ca de altfel și la adîncirea procesului secularizării, în care societatea a plonjat o dată cu modernitatea, transmormînd aproape totul într-un cult al muncii, succesului, contractualismului, ceea ce s-ar realiza și printr-o amplificare și extindere a principiului separării puterilor.
Nu știm exact nici acum și nici nu încercăm, de exemplu, să deslușim și să explicăm termenul de „democrație”, marile probleme legate de modalitatea aplicării ascestei forme de guvernămînt considerată de marxism „o dictatură a burgehziei”. Și această ultimă remarcă izvorăște parcă și din ideea susținută din ce în ce mai mult de anumiți politologi potrivit cărora democrația e pusă sub semnul întrebării de către o parte a poporului, cea care denunță la un moment dat deturnarea puterii populare de către o elită restrînsă. De asemenea, că deși înregistrează existența minorităților, sistemul majoritar nu prea le îngăduie acestora să participe la luarea deciziilor, angajîndu-se a se vorbi astfel despre o tiranie a majorității. Pentru inițiatorii conceptului – pentru greci, în speță -, democrația nu era altceva decît guvernarea oamenilor simpli, obișnuiți, fără experiență și săraci care formau majoritatea populației. De aici a fost asimilată astăzi democrația cu guvernarea de către majoritate, opunîndu-se conducerii efectuate de către cei bogați, de către aristocrați. Incepînd, însă, cu Platon, are loc o critică acerbă a ceea ce însemna democrația, acesta considerînd-o periculoasă pentru că plasează puterea politică în mîinile poporului ignorant și plin de invidie. Iar binele comun, scopul oricărei societăți, nu va mai putea fi atins niciodată, deoarece oamenii fiind caracterizați și de complexul invidiei, vor încerca să facă numai binele personal, uitînd să-l urmărească pe cel comun. Acest lucru va duce statul la inevitabila anarhie. Oamenii vor simți atunci nevoia firească a existenței unui om în care întregul polis să aibă încredere și căruia, fiecăruia dintre ei, să-i dăruiască din libertatea sa, de dragul ordinii și dreptății. Dar acest individ, considera Platon, va fi un despot care urmărește numai atingerea puterii în detrimentul poporului care l-a ales să-l guverneze, democrația nefiind – în accepțiunea sa – decît o serie de pași mărunți către despotism. De atunci și pînă acum, după dispariția atîtor ideologii mai mult sau mai puțin convingătoare, regimurile democratice instaurate mai peste tot în lume în urma unor planuri bine puse la punct și născute prin tot felul de inginerii sociale cu efectul pe care-l degajă în „speranța de mai bine” se constituie într-o nouă utopie a armoniei sociale, bine dirijată de liderii carismatici. Lideri ce s-au bazat pe cuvintele și ideile lui Gustav le Bon, care a și prevăzut multe aspecte ale fenomenologiei lumii de azi în lucrarea sa „Psihologia mulțimilor”, apărută în 1895! Scria el atunci că „Norodul ascultă întotdeauna de omul înzestrat cu o voință puternică. Indivizii reuniți într-o mulțime, pierzîndu-și întreaga voință, se orientează din instinct către cel ce o posedă (…). Majoritatea indivizilor, a celor din rîndul maselor populare, mai ales, neavînd în domeniile din afara profesiei lor nici o idee deslușită și rațională, sunt incapabili să se conducă singuri. Conducătorul le servește drept călăuză (…). In sînul mulțimii, ideile, sentimentele, emoțiile, credințele sunt la fel de contagioase ca microbii. Asemenea animalelor, omul este în mod natural imitativ. In fiecare epocă există un număr mic de personalități care dau tonul și ale căror fapte sînt imitate de masa inconștientă (…). Oamenii mult superiori epocii lor nu au nici o influență în epocă. Prăpastia dintre ei și mulțime este prea adîncă”.
Relativismul cultural, problema alterității care definește omul prin non-umanitatea sa eternă, vulnerabilitatea examenului conștiinței ca factor decisiv al mentalităților unui secol trecut, tentativele eșuate de reformare ale sensului comunicării, mentalitatea hegemonică ca unul dintre factorii instaurării diferenței și a ierarhizării diferenței în raporturi de forță, democratizarea culturii, căile unui nou umanism, accentuarea subiectelor propuse de filosofiile negativiste, problemele credinței – iată doar cîteva dintre temele ce ar trebui puse mai des în discuție. Ca și căutarea autenticității umane, care poate deveni și cea mai serioasă încercare de care individul trebuie să dea seama în viitorul apropiat. (Romulus Dan BUSNEA)e în ce mai mult de anumiți politologi potrivit cărora democrația e pusă sub semnul întrebării de către o part

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!