Democrații vor să rupă protocolul cu liberalii, la Bacău
• democrații băcăuani au hotărît să nu îi mai sprijine pe liberali, deoarece spun că au fost trădați la alegerea noului viceprimar n ei îl consideră vinovat pe primarul Stavarache
Democrații băcăuani s-au întrunit la sfîrșitul săptămînii să ia o decizie în privința eșecului din Consiliul Local, cînd s-a ales noul viceprimar al Bacăului. Candidatul Alianței, propus de ei, Adrian Popescu, a pierdut fotoliul care îi era asigurat prin protocolul semnat între cele două partide ale Alianței „DA”. „în urma ședinței de Birou Județean, democrații au decis să propună Consiliului Național de Conducere al Alianței PNL-PD decizia de suspendare a Protocolului la nivelul municipiului Bacău, precum și aplicarea sancțiunilor conform Protocolului”, ne-a declarat Vasile Nistor, președintele PD Bacău. Democrații au înaintat un comunicat de presă în care își susțin punctele de vedere și îl critică dur pe primarul Romeo Stavarache, considerat de ei principalul vinovat al încălcării înțelegerii dintre cele două partide. „Liberalii nu vor mai fi susținuți în ședințele de Consiliul Local, iar cei șapte oameni care au votat cu Popescu, doi democrați și restul vechi liberali, nu își vor da votul pentru hotărîrile pe care și le dorește primarul Bacăului. Romeo Stavarache a căzut în capcana PSD-ului, a dat dovadă de imaturitate politică și nu va mai fi susținut de noi”, a mai spus Vasile Nistor.
Democrații îi impută primarului că relația cu cetățenii s-a deteriorat continuu, curățenia orașului lasă de dorit, lipsa de transparență în luarea deciziilor, nivelul ridicat al taxelor și impozitelor locale și menținerea pe funcții de conducere a unor persoane controversate din vechea administrație. „Principalul personaj local, care în momentul de față cumulează puterea cea mai mare din punct de vedere politic și administrativ, deși a avut eșecuri lamentabile ca «traseist politic» la PSD, APR și PUR, nu respectă nici cele mai elementare reguli, trădînd cu ușurință toate înțelegerile politice. Trădare, interese de grup, lipsa de maturitate și pricepere sînt cîteva dintre cuvintele care îl caracterizează pe primarul-președinte PNL Bacău, cel care a instalat pe scaunele puterii colegi de la PUR, depășiți și covîrșiți de greutatea funcțiilor, dar cu ochii ațintiți spre cîștiguri personale”, se arată în comunicatul de presă al democrațiilor. Vasile Nistor a concluzionat că ajutorul politic pentru Romeo Stavarache va fi retras din acest moment, pînă cînd, la București, se va lua o decizie în acest caz.
Primarul Bacăului spune că toate afirmațiile democraților vor fi discutate în cadrul PNL Bacău și al Alianței. „Atacurile murdare trebuie probate cu dovezi. în ceea ce mă privește, sînt în slujba cetățenilor, iar faptul că nu am afaceri cu pirmăria am dovedit-o. Vreau să îi amintesc domnului Nistor că alegătorii i-au dat 7% din voturi și cu un consiler local nu se poate conduce un oraș. Sînt obișnuit cu astfel de atacuri în ultimii doi ani, care vin din partea unor grupuri de interese, indiferent de culoarea lor politică, dar nu voi face compromisuri. Este dezolant să auzi aceste lucruri de la un cineva care se vrea a fi un coleg de alianță. Deși au un vot în Consiliul Local, ei declară că sebazează pe cele șapte voturi obținute de Popescu, voturi de la PD și PSD, care fac front comun. Să înțeleg că PD-ul este în acest moment în alianță cu PSD? Eu nu am cunoștință ca vreun liberal să nu mai susțină actualul executiv”, ne-a declarat Romeo Stavarache. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.