Democrații băcăuani nu le dau drumul din brațe directorilor de instituții publice pe care i-au impus pe funcții. Cu o singură excepție, Mihai Banu, directorul Direcției Agricole. Aceștia susțin că au evaluat activitatea de la numirea în funcții a tuturor directorilor și că au tras linie. „Activitatea acestora a fost evaluată de o comisie compusă din președinții, vicepreședinții partidului și parlamentari. Am vrut să evaluăm fiecare director în parte, deoarece activitatea fiecăruia cade în responsabilitatea noastră”, ne-a declarat deputatul Liviu Miroșeanu, președintele executiv al județenei Partidului Democrat (PD) Bacău. Democrații băcăuani au șase posturi de directori plini și trei, de adjuncți. Șefii de instituții publice impuși de ei ocupă fotoliile de la Direcția de Ape „Siretul”, unde șef este Tudorița Lungu, Inspectoratul Teritorial de Muncă – Haralambie Irimescu, Direcția de Muncă – Gheorghe Apostu, Autoritatea de Sănătate Publică – Mihaela Popescu, Direcția Sanitar-Veterinară – Vasile Zaharia, și Direcția Agricolă – Mihai Banu. „în urma evaluării, sîntem mulțumiți de cum își duc mandatul aproape toți directorii noștri și îi vom susține în continuare. Singura excepție este la Direcția Agricolă și de aceea, la sfîrșitul acestei luni, la ședința Biroului Județean, vom propune să îi retragem sprijinul politic lui Mihai Banu. Am vorbit și cu ministrul Agriculturii, Gheorghe Flutur, care este de acord în principiu. Dincolo de problemele politice pe care le avem cu Banu, județul nostru este pe ultimul loc în țară la programul «Fermierul». Iașiul are 148 de proiecte, în valoare de 68 de milioane de euro. Bacăul are opt proiecte, dintre care doar trei pentru micii fermieri. Am tras un semnal de alarmă din aprilie, cînd Bacăul era cu zero proiecte”, a mai spus Liviu Miroșeanu.
Mihai Banu face administrație, nu politică
Mihai Banu și-a spus punctul de vedere imediat ce a izbucnit conflictul între el și democrați. El susține că nu a fost numit în funcție să facă politică și să servească interesele de partid. „Am luat un examen. Evaluarea profesională mi-o face prefectul și ministerul de resort, nu partidul. De cînd am ajuns director, numărul proiectelor pentru finanțare SAPARD în agricultură a crescut de la 14 la 82, la care se adaugă alte 30 de proiecte pe programul «Fermierul»”, a spus Mihai Banu. Liderii democrați au mai adus-o în discuție și pe Brîndușa Popescu, inspector-șef adjunct la Inspectoratul Școlar Județean, pe care o susțin în continuare. „Brîndușa Popescu nu a răspuns la presiunile prefectului și nu a vrut să pună pe funcții directorii pe care i-a dorit acesta, de aceea vrea să o schimbe”, a precizat președintele Miroșeanu.
Lista democraților nu bate cu cea a prefectului
în prezent, există două liste care îi au în vizor pe directorii de instituții publice deconcentrate. Una la partid, la democrați, și una la Prefectura Bacău. Deși o parte dintre acești directori au fost nominalizați pe lista neagră a prefectului Gabriel Berca, de a căror activitate acesta s-a arătat nemulțumit, democrații au o părere total opusă de a lui. Gabriel Berca i-a nominalizat pe Vasile Zaharia, directorul Direcției Sanitar-Veterinare, pentru că nu l-a informat cu privire la cazurile de pestă porcină, iar lui Haralambie Irimescu, de la Inspecția Muncii, i-a reproșat moliciunea în conducerea instituției. în ceea ce îl privește pe contestatul Mihai Banu, prefectul nu are nimic să îi reproșeze și se declară mulțumit de activitatea lui la Direcția Agricolă. Cert este că, la începutul lunii viitoare, prefectul este decis să înceapă schimbarea directorilor, iar Gabriel Berca a anunțat că aceasta se va face la propunerea partidelor politice. Chiar și așa, democrații i-au pus gînd rău prefectului Berca și cer demiterea sa din funcție. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.