Democrații se pregătesc de alegeri anticipate

Administrator

Democrații băcăuani se pregătesc de alegeri anticipate. Data de 11 august, la care s-a pus punct migrației politice, le-a adus acestora trei primari, cinci viceprimari și 33 de consilieri locali. Mulțumiți și cu forțele întărite, acum aceștia își doresc anticipate. „Partidul Democrat își dorește alegeri anticipate. Sîntem de acord ca acestea să nu fie organizate pînă la 1 ianuarie 2007 (dată la care România ar putea fi integrată în Uniunea Europeană, n.r.), dar după aceea putem aborda deschis acest subiect. După aderare avem nevoie de stabilitate politică și nu credem că actuala formulă politică a României oferă acest lucru”, ne-a declarat deputatul Liviu Miroșeanu, președinte executiv al Județenei PD Bacău. Democrații băcăuani s-au pus chiar pe treabă și au început să își reevalueze organizațiile. Din această toamnă, aceștia doresc să aibă și imaginea viitorului candidat la Primăria municipiului Bacău. De aceea vor organiza chiar un sondaj de opinie, pentru a vedea ce figuri din partid sînt agreate de cetățeni. Pe liste vor fi trecuți președinți, vicepreședinți de partid, parlamentari și oameni de afaceri. Cel mai bine cotat va reprezenta partidul la funcția de primar al Bacăului. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.