Drumuri practicabile în tot județul
De la primele ore ale dimineții de ieri, societățile care se ocupă de deszăpezirea drumurilor județene și naționale au luat măsuri pentru prevenirea formării poleiului și a blocajelor în trafic. „Chiar de cînd a început să ningă, am intervenit cu material antiderapant. Avem în teren o volă, două auto cu lamă și răspînditoare cu material antiderapant. Pînă acum, nu avem nici un semnal că ar fi probleme. Nici nu a nins însă așa de mult încît să se înfunde drumurile”, ne-a declarat Adela Bibire, inspector de specialitate la Serviciul Public de Drumuri Județene. Pe drumurile naționale se circulă, de asemenea, în condiții normale, de iarnă. Pe aceste sectoare de drum s-a acționat ieri cu zece utilaje auto cu lamă și cu un Unimog. Nici rețeaua de electricitate nu a fost afectată de ninsoarea de ieri dimineață.
Autobuzele circulă normal la Autogara Bacău
Băcăuanii care vor să călătorească într-una din comunele județului cu autobuzele care pleacă din Autogara Bacău nu trebuie să-și facă probleme. „Toate mașinile pleacă și sosesc în Autogară în regim normal. Nu s-a semnalat nici o întîrziere sau restricționare de trafic. De altfel, din cele spuse de șoferi, în județ nu au fost nici un fel de probleme cu zăpada, singurele dificultăți înregistrîndu-se în jurul municipiului Bacău. Dar fără a se semnala întîrzieri sau amînări ale unor curse”, ni s-a comunicat de la Biroul de Informații al Autogării Bacău. (Cătălina CHIFU, Constantin GHERASIM) Helvetica-R
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.