Deși a promis în cadrul reformei sanitare că, din 2006, îngrijirile medicale la domiciliu se vor extinde considerabil, ministrul Sănătății, Eugen N…

Administrator

îngrijirile medicale la domiciliu, finanțate în bătaie de joc
• pentru ianuarie, Casa de Sănătate a primit numai 23 de milioane de lei, cu trei milioane lei mai puțin decît în lunile anterioare n suma nu ajunge nici pentru 30 de persoane n echipa FSC nu poate să îngrijească decît 44 de persoane n în municipiul Bacău ar trebui cel puțin patru echipe, ca să facă față solicitărilor

Deși a promis în cadrul reformei sanitare că, din 2006, îngrijirile medicale la domiciliu se vor extinde considerabil, ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, a uitat de cele asumate. Dovadă stă faptul că finanțarea acestui tip de serviciu este în continuare extrem de modestă, chiar simbolică. Pentru această lună, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) a primit numai 23 de milioane de lei, cu trei milioane de lei mai puțin decît în lunile anterioare. „Este o sumă foarte mică, față de nevoile din județ de îngrijiri medicale la domiciliu”, consideră și doctorul Maria Tioc, directorul CJAS Bacău. Banii aceștia, dacă îi raportăm la costul pe un caz, nu ajung nici pentru 30 de persoane.

Sume derizorii și în anii trecuți

Și pînă acum, sumele repartizate Casei de Sănătate Bacău pentru a fi apoi distribuite celor două organizații care asigură servicii la domiciliu, respectiv Fundația de Sprijin Comunitar (FSC) și Centrul Diecezan Caritas – Iași, au fost mai mult decît modice. Din octombrie 2003, de cînd a intrat în relații contractuale cu CJAS, și pînă în noiembrie 2005, FSC a primit de la instituția sanitară județeană 538.410.000 lei, reprezentînd contravaloarea îngrijirilor acordate pentru 173 de pacienți. La rîndul lui, Centrul „Caritas”, care colaborează cu CJAS din mai 2004, a avut de la aceasta 149.536.000 lei, care au acoperit cheltuielile serviciilor pentru 60 de pacienți. în cazul FSC, valoarea medie pe un pacient a fost de 3.112.197 lei, iar la „Caritas”, de 2.578.000 de lei. Dar pentru un bolnav grav, cu mai multe probleme de sănătate, costul poate să ajungă la peste 14 milioane de lei, legea prevăzînd ca durata maximă de îngrijiri medicale la domiciliu, într-un an, să fie de 56 de zile.

Nici zece la sută din solicitări nu au putut fi onorate

Evident, nevoia de îngrijiri medicale la domiciliu este cu mult mai mare. Din totalul de 625.000 de pacienți înscriși pe listele medicilor de familie, aproximativ 92.000 sînt persoane vîrstnice, trecute de 65 de ani. Multe dintre acestea necesită îngrijiri la domiciliu, ele fiind singure sau neavînd nici un sprijin din partea familiei. „Numai în municipiul Bacău ar trebui patru echipe similare celei a FSC, pentru a putea acoperi nevoia de îngrijire. De la începutul lui 2005 și pînă în prezent, echipa noastră a primit 251 de solicitări, pentru a acorda servicii la domiciliu, dar a putut prelua doar 23 de cazuri”, ne-a declarat Gabriela Achihăi, președintele FSC. Aceasta, prin echipa ei, a îngrijit, în decembrie, 59 de persoane vîrstnice. Pentru 38 dintre ele, însă, se impune suplimentarea programului, aceasta însemnînd încă trei îngrijitoare la domiciliu. Dar mai sînt în așteptare 24 de bătrîni, astfel că ar trebui alte trei îngrijitoare, pentru a acoperi cele mai grave cazuri identificate în ultimele trei luni.

Spitalizarea, mult mai costisitoare decît îngrijirea la domiciliu

în prezent, FSC are posibilitatea de a acorda asistență medicală doar pentru 44 de persoane vîrstnice. Dar dacă luăm numai numărul bolnavilor cronici, ajunși în faza terminală a bolii, care necesită neapărat îngrijire la domiciliu, beneficiarii nu reprezintă nici măcar zece la sută dintre aceștia. Restul, evident, în cazul în care familia nu are posibilități să le asigure asistența medicală acasă, sînt internați în spitale. Aici, însă, cheltuielile sînt mult mai mari. în Spitalul Județean de Urgență, de exemplu, o zi de spitalizare la Neurologie costă 690.000 de lei, la Chirurgie generală – 1.410.000, la Medicină internă – 1.000.000, iar la Oncologie – 1.140.000 de lei. în schimb, costul mediu cu îngrijirea medicală la domiciliu pe fiecare dintre cei 44 de pacienți se ridică la numai 755.417 lei, pentru maximum 56 de zile. Bolnavii cronic, cei care au cancer, au suferit un accident vascular cerebral sau au fost supuși unei intervenții chirurgicale, postoperator, pot fi îngrijiți și la domiciliu. Astfel, spitalele ar fi degrevate de cheltuielile pe care le implică toate aceste cazuri. (Elena ȚINTARU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.