Despre paiul din ochiul altuia și bîrna …

Eduard ADAM

Aș fi putut să aleg multe subiecte importante despre care să-mi exprim punctul de vedere, însă am preferat să abordez o problemă lipsită, recunosc, de prea mare importanță pentru publicul larg. Cel puțin în aparență. Dacă privim însă chestiunea mai în profunzime, lucrurile ar trebui să ne pună pe gînduri pe toți. E vorba despre cum ne doare pe noi, românii, de ce spun și ce fac alții, în loc să ne analizăm mai întîi pe noi. Chestiune la care se pretează al naibii de bine zicala aceea cu parul din ochiul nostru, mai greu de văzut decît paiul din ochiul altuia…

înainte să vorbesc despre alții am să mă opresc la noi, ziariștii din presa locală. Pentru că mă irită la culme prostul obicei al unora din această breaslă de a-și ataca restul colegilor doar pentru că respectivii le-au spus, mai discret sau pe față, anumite adevăruri. Așa se face că la un editorial publicat într-un cotidian sau săptămînal local, a doua zi, într-un alt ziar, vezi un contraeditorial. în care, desigur, autorul înfierează cu mînie proletară. Și-l spurcă pe cel care l-a deranjat. Și-i reamintește cine a fost el și că anumite evenimente în care a fost implicat nu-i conferă luxul de a-și exprima opinia… Și-i mai reamintește și că fără sprijinul său n-ar fi ajuns cine e astăzi… Sau, mai grav, scormonește prin trecutul omului și scoate la lumină chestiuni care chiar țin de intimitatea fiecăruia…. Ce mai, mizerii, chestii ieftine despre care sînt convins că unii cititori nu înțeleg mare lucru, iar pe cei mai mulți bag mîna-n foc că și dacă le pricep, nu-i interesează.
Mai înîti de toate, cred că atacurile astea ar trebui să înceteze o dată pentru totdeauna fiindcă, oameni buni, n-au deloc de-a face cu presa. Chinuim cititorii, care sînt convins că dacă scot din buzunar zi de zi 7.000 de lei, sau cît or mai plăti ei, se așteaptă la cu totul altceva de la jurnaliști. Au, probabil, radio-șanțul lor, babele lor pe scară sau prin cartier și nu mai au nevoie și de rufele murdare din tagma noastră.

Desigur, aș putea înțelege replica unui gazetar în jurnalul pentru care lucrează dacă a fost provocat pe subiecte care țin de probleme strict profesionale. Atunci, jos pălăria! Disputa de idei e mai mult decît binevenită. E absolut firesc ca în astfel de situații să vii cu justificări pertinente pentru a-ți susține în continuare opinia exprimată anterior. E dreptul tău. Iar dacă tu, gazetar, consideri c-ai avut dreptate, ai în spate suficiente „arme” profesionale, e bine să nu cedezi și să încerci să-ți impui, într-un mod elegant, punctul de vedere.

M-am decis să deschid și eu acest subiect pentru că, deși de ceva vreme n-am mai asistat la atacuri între jurnaliști prin presă, șirul a fost reluat de curînd. Și mai decis să iau taurul de coarne am devenit după ce-am citit un editorial „cu dedicație”, din care, sincer, n-am priceput la cine se făcea referire. Mi-au spus alți colegi cam la cine era bătaia și recunosc că nu mi-am putut reprima un rîs amar. Nu rîdeam de destinatar, ci de expeditor. Haideți, oameni buni, să devenim serioși, să le vedem întîi pe-ale noastre rele, mai mici sau mai mari, și să ne luăm de alții chiar atunci cînd la noi în ogradă nu mai e nimic de îndreptat.săptămînal local, a doua zi, într-un alt ziar,

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!