Licitația organizată de Serviciul de Drumuri de pe lîngă Consiliul Județean pentru adjudecarea activității de deszăpezire a drumurilor cu rang județean și-a găsit, în sfîrșit, un cîștigător. Potrivit informațiilor oferite de Valentin Palea, directorul serviciului amintit, drumurile județene vor fi curățate de zăpada, timp de trei ani, de SC „Drumuri” SRL, fosta firmă de specialitate a Consiliului Județean cumpărată, la începutul anului în curs, de Dorinel Umbrărescu. Amintim că la licitația în cauză au participat, pînă la urmă, doar două firme: „Drumuri” și „PA&Co” Oituz, în timp ce „Roman Impex”, „Rombet” și „Ribaca” Moinești s-au limitat doar la a cumpăra caietul de sarcini. „I-am preferat pe cei de la «Drumuri» pentru prețurile mai scăzute, pentru utilajele mai performante, dar și pentru dotarea cu stații radio, un lucru important în condițiile în care nu există semnal la telefoanele mobile în destule puncte din județ”, ne-a declarat directorul Palea.
SC „Drumuri” va deszăpezi drumurile județene timp de trei ani, dar, în același timp, va închiria și cele 16 districte existente în teritoriu. Practic, societatea va avea în grijă 979 de kilometri de drum, din care doar ceva mai puțin de jumătate au fost încadrați în nivelul II de viabilitate, ceea ce înseamnă că vor trebui musai deszăpezite. Alți 398,52 de kilometri reprezintă drumuri județene de nivel III, în timp ce 107,75 de kilometri au fost încadrați la nivelul IV de viabilitate, la fel ca drumurile comunale aflate în grija primăriilor din județ. Asta înseamnă că pe căile de acces în cauză se va interveni doar în caz de extremă urgență. De altfel, directorul Palea a recunoscut că, din cauza lipsei banilor, aproximativ 220 de kilometri de drum au toate șansele să rămînă sub nămeți pînă la primăvară. Cît privește utilajele care vor fi trimise pe teren, acestea sînt 15 autobasculante cu lamă, 19 tractoare cu gredere semipurtate, patru autofreze, un autogreder, cinci încărcătoare, zece autospeciale, un trailer și o macara. La capitolul materiale antiderapante au fost trecute circa 14.000 de metri cubi de nisip, 7.800 de metru cubi de balast și 635 de tone de sare. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.