Dictatura modei politice

Fostul regim comunist din România, care avea la bază un sistem birocratic-oligarhic-represiv întemeiat pe anihilarea drepturilor omului, colectivism etatist și distrugerea societății civile, își lasă și acum adînc amprenta asupra modului de acțiune și mentalității majorității politicienilor români. Nu numai în România, ci peste tot în Balcani, post-comunismul a fost marcat – așa cum foarte bine observa unul dintre cei mai apreciați analiști ai fenomenului comunist – Vladimir Tismăneanu – „de recrudescența unor discursuri și practici populiste menite să destrame precarele construcții democratice născute din ruina regimurilor leniniste. Sărăcia, corupția endemică, apariția unor decalaje economice șocante și absența ori ineficiența posibilităților instituționale de a trage la răspundere pe cei vinovați, sunt tot atîtea cauze pentru apariția unor stări de nemulțumire în raport cu ceea ce mulți cetățeni percep drept un simulacru de democrație, iar unii gînditori o numesc democrație non-liberală”.
Din păcate, oamenii politici de la noi nu prea înțeleg ce e cu democrația asta, nesesizînd unele deficiențe de structură ale sistemului democratic poate și din teama avută cîndva de a înfrunta mecanismul gigantic al comunismului, ca și din teama pe care o au în prezent de a pierde căldura și siguranța fotoliilor în care s-au instalat cu „atîtea sacrificii”. Și pentru a avea o imagine mai clară asupra conceptului de democrație, le propun oamenilor politici să-l citească pe Soljenițîn, una dintre cele mai importante figuri și spirite umaniste ale secolului trecut, unul dintre puținii scriitori care a exprimat cu mare talent tragismul condiției umane contemporane.
Astfel, într-un discurs fulminant ținut cu ani în urmă în America, la Harvard, Soljenițîn a produs reacții înfierbîntate ale mass-media americane care se aștepta la o poziție anticomunistă a acestuia și nu la o analiză lucidă cu privire la o democrație care lasă un gust amar, de cele mai multe ori chiar și celor mai înverșunați susținători ai acesteia. In accepțiunea lui Soljenițîn, societatea occidentală se înalță, în principiu, pe criteriul dreptului, adică neglijînd referințele morale veritabile, acest mod de gîndire juridică fiind supus înțepenirii. De obicei, lumea nu urmează în politică „imperativele morale și tot astfel se întîmplă adeseori în viața socială”. Pentru Soljenițîn, libertatea este o noțiune ce a fost deviată spre o dezlănțuire a pasiunilor, fiind de partea forțelor răului pentru ca nimeni să nu-și vadă limitată «propria libertate»”. „Conștiința răspunderii omului în fața lui Dumnezeu și a societății s-a estompat” spunea celebrul scriitor rus. Chiar și în presa liberă, cea care domină nu este de fapt libertatea de opinie, ci dictatura modei politice, ceea ce și conduce spre o surprinzătoare uniformitate de opinii, lucru ce i-a enervat pe cei prezenți în public în momentul discursului. De asemenea, el a accentuat ideia potrivit căreia ideologia dominantă care nu pune pe primul plan acumularea de bunuri materiale, confortul atît de apreciat, aduce cu sine în Occident și în special în America o „moleșeală a caracterului uman, un declin periculos al curajului și al voinței de autoapărare așa cum acestea s-au manifestat în timpul războiului din Vietnam” sau într-o „neputință dezorientată în fața terorismului”.
Sigur că toate aceste aspecte își au rădăcinile într-un umanism a-religios, trăsăturile fiind comune în concepția față de lume care domnește în Occidentul de azi, precum și în comunismul care a mai rămas. In sfîrșit, la încheierea discursului, Soljenițîn a afirmat cu toată tăria că mizeria morală a ultimelor decenii provine din faptul că „s-a acordat o atenție exagerată transformărilor politico-sociale, pierzîndu-se din vedere Intregul și Valorile Supreme. Iar singura salvare pentru noi toți constă în redescoperirea valorilor morale, în înălțarea la o nouă treaptă de gîndire”.
Deși unele publicații americane s-au lansat în atacuri furibunde asupra lui Soljenițîn printr-o serie de invective pătimașe, ca „partizan al războiului rece…, fanatic…, mistic ortodox doctrinar feroce…, romantic al politicii”, alte articole îi aduc elogii: „Viața spiritului se află în pericol peste tot în lume. Trebuie recitit discursul de la Harvard nu ca pe un atac împotriva noastră, a americanilor, ci ca pe un apel către întreaga familie a omenirii…”. Un comentator politic american a afirmat, după acest discurs, că „Nici o țară sănătoasă n-ar accepta criminalitatea și narcomania noastră, pornografia, sexualitatea în centrul conversațiilor și copiii prea răsfățați. Semănăm cu Sodoma și Gomora. Lăsată de capul ei, libertatea riscă să ducă la haos. Tot ce a spus el este adevărat, deoarece o societate care permite dezvoltarea tehnologiei într-un vid moral și etic seamănă cu un om grav bolnav care este menținut în viață cu ajutorul plămînilor și al rinichilor artificiali…”.
Acesta a fost un discurs memorabil, care ar trebui să se întipărească și în conștiința oamenilor politici de la noi, ca punct de plecare în tot ceea ce sînt datori să facă pentru societastea românească și pentru oamenii săi.

Romulus Dan Busnea re s-au instalat cu „atîtea

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!