Cu destule nume noi față de campionatul trecut cînd evolua încă în prima divizie, FC Brașov au trebuit, pînă la urmă, să se recunoscă învinsă în fața divizionarei A FCM Bacău. Disputat pe parcursul a două reprize a cîte 60 de minute fiecare, meciul găzduit de stadionul din municipiul Sf. Gheorghe miercuri seara i-a prilejuit antrenorului Cristi Popovici să-i vadă la lucru pe toți componenții lotului. De altfel, acesta a folosit două garnituri total diferite în fiecare repriză. Astfel, în primul mitan au intrat pe teren Manea – Apostol, Geamăn, David, Ganea – Trofin, Croitoru, Matei, Gheorghiu, Dornescu – Tănasă, în timp ce în repriza a II-a FCM a evoluat în formula Ignătescu – Isac, Bojescu, Ureche, Mavrichi – Potorac, Doltea, Croitoru, Spiridon – Neagu, Petcu. Băcăuanii au avut nevoie de 33 de minute pentru a deschide scorul prin Croitoru, gol care a dereglat angrenajul brașovean, care, peste numai trei minute, a cedat din nou, de astă dată fiind rîndul lui Tănasă să marcheze. Treziți din pumni, brașovenii au reduis din handicap prin Racici (minutul 52), pentru ca la mijlocul celei de-a doua reprize scorul să devină 2-2 prin reușita lui Vasiliu. Ultimul cuvînt l-au avut însă, băcăuanii, care au mai înscris de două ori prin Spiridon (minutul 117) și Petcu în minutul imediat următor. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.