Ștefan RADU
M-am săturat de subiectul acesta al discriminării cetățenilor români în Italia! Este o așa de mare agitație de parcă cerșetorii, șmanglitorii, lăutarii ambulanți și proxeneții romi ar fi răsărit în Peninsulă peste noapte, precum ghioceii primăvara. Am spus-o și acum cîteva zile: orice om care a trecut prin Roma, Florența, Milano, Pisa sau Perugia în ultimii ani ar fi văzut că situația devenise de nesuportat pentru cetățenii civilizați, cu chef de mucă și bine intenționați. De asemenea, există destule informații care demonstrează că rețele de traficanți și spărgători din Italia, Spania sau Anglia sînt coordonate, comandate și acoperite de aici, din țară, cu complicitatea multor funcționari din instituțiile menite să aplice legile și să apere imaginea României. Iar dacă nu sînt complici, acești funcționari sînt incompetenți și indolenți. Cum altfel ar putea fi ei calificați în momentul în care ministrul de Externe al României și premierul sînt puși să discute și să negocieze cu un ins căutat prin Interpol?! Aflați la Roma, cei doi înalți oficiali s-au umilit în fața unui anume Costică Argint, fost șef pe la Partida Romilor din Vrancea, urmărit – vorba vine! – internațional. Individul a obținut statutul de refugiat politic de la italieni (și ei latini și doritori de șpăgi…) pasămite pe motiv că în România nu se respectă dreptul unor țigani de a fura! Că i-a amăgit pe cei de la Roma e treaba italienilor. însă nu înțeleg ce au făcut funcționarii Ambasadei noastre, ofițerii de informații și alți angajați ai Statului Român pentru a nu permite unui condamnat penal în România să dea lecții ministrului de Externe? L-am auzit pe „bulibașa” Argint cum îi spunea dlui Cioroianu că „țiganii l-au iertat”… Ca să vezi! Am ajuns să ne cerem iertare de la infractori cu sentințe definitive?! în acest timp, dl ministru își mușca buzele și accepta gestul de maximă clemență al lui Argint.
Ce să înțeleagă europenii din modul nostru de a ne gestiona problemele dacă nici noi, cetățenii români, nu mai înțelegem ceva? Ne-am bucurat, precum copiii idioți, de miliardele de euro trimise în țară de cei pe care i-am numit, la grămadă, „căpșunari”, dar nu ne-a preocupat să avem o bază de date cu posesorii de pașapoarte românești plecați prin lume. Cîtă vreme valuta a intrat în țară și a acoperit găurile din caricaturile de strategii economice ale politicienilor nu ne-a preocupat și proveniența acelor sume. Ce mai conta că banii erau din tîlhării, prostituție, falsificare de carduri bancare sau taxe de protecție. Mai zilele trecute, cineva încerca să mă convingă de faptul că un anume restaurat este ridicat din banii prăduiți prin Spania și Olanda de către cîțiva băcăuani pricepuți la măsluirea de carduri. Nu știu dacă este adevărat. însă intrînd în localul cu pricina am văzut ce clientelă are: băieți cu ceafa groasă, greu de observat la lăsarea serii, cu tatuaje pe antebrațe și inele pe degetele ca niște cîrnăciori bine afumați. Sînt inși trecuți prin viață și prin lume, fără teamă de autorități (cine dă banul, comandă!), buni de gură și cunoscători ai legilor care le protejează drepturile. Adică niște negociatori perfecți, așa cum s-a dovedit și Costică Argint la întîlnirea cu premierul Tăriceanu și ministrul Cioroianu. Chiar și penală, diplomația rămîne o artă… Helvetica-R
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.