Direcția Generală a Finanțelor Publice (DGFP) Bacău a scos la vînzare societatea Vinalcool Bacău, pentru un debit la bugetul statului de aproape 5,5 miliarde de lei. Vinalcool are ca acționar majoritar societatea Bere Lichior Mărgineni care, la rîndul ei, este în stare de insolvență din aprilie. La începutul acestei luni, Bere Mărgineni a depus cerere de declarare a insolvenței și lichidare a Vinalcool, pentru o datorie de 40 de miliarde de lei. Concomitent, a depus cerere de reorganizare judiciară și un plan de reorganizare chiar societatea Vinalcool. La prima adunare a creditorilor s-au înscris în tabloul celor cu datorii de recuperat de la Vinalcool, Bere Lichior Mărgineni, Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, DGFP Bacău și alți furnizori de materii prime sau servicii neplătite. Judecătorii Secției Comerciale a Tribunalului Bacău au decis să declare starea de insolvență, la cererea depusă de Bere Lichior Mărgineni, au respins cererea de reorganizare depusă de Vinalcool și au numit administrator judiciar firma Instant Expert din Bacău. Între timp, însă, judecătorii au fost nevoiți să constate că DGFP a făcut deja anunț de licitație în vederea vînzării fabricii, pe baza unui titlu de sechestru general deținut de fiscul băcăuan. Licitația, la care s-au înscris cel puțin trei firme, va avea loc mîine. (Mirela ROMANEȚ)
Lasă un răspuns