Directoarea de la Liceul „Mangeron” a fost demisă în urma cazurilor de bullying și violență între elevi. ISJ Bacău acuză un „act managerial cu carențe, cu breșe procedurale”

Redacția Ziarul de Bacău

Directoarea Liceului „Mangeron”, Nela Dumea, a fost demisă, vineri, în urma unei anchete declanșate de Inspectoratul Școlar, după ce mai mulți elevi au fost victimele hărțuirii și violențelor, iar imaginile au apărut în public.

Reamintim, mai mulți elevi ai Colegiului Dumitru Mangeron au agresat doi colegi de-ai lor, în urmă cu circa două săptămâni. Pe imaginile postate de un părinte, se poate observa cum doi elevi sunt duși la toaletă de un grup de băieți, unul dintre aceștia agresându-i în repetate rânduri. Elevul bătăuș îi lovește cu palmele și chiar îi bagă cu capul în WC. Dialogurile sunt de-asemenea josnice pentru elevii agresați, unul dintre ei fiind pus să meargă în genunchi și să îi pupe mâna agresorului. Agresorul a fost arestat preventiv pentru 20 de zile.

După anchetarea incidentului de violență între elevi de la Liceul Tehnologic „Dumitru Mangeron”, Inspectoratul Școlar Județean Bacăua anunțat, printr-un comunicat de presă, concluziile la care s-a ajuns.

S-a constatat existența a cel puțin 7 situații de bullying și violență între elevi (începând din octombrie 2022), cunoscute de conducerea unității de învățământ, unele nefiind transmise către ISJ Bacău. De asemenea, inspectorii au identificat „deficiențe manageriale ce privesc lipsa, respectiv incompleta sau greșita realizare a documentelor școlare”, ineficiență în coordonarea activității din școală; permiterea creării unui climat nesigur pentru elevi; neprioritizarea rezolvării conflictelor și lipsa intervențiilor privind protecția elevilor cu cerințe educaționale speciale.

Ținând cont de gravitatea constatărilor, Consiliul de administrație al Inspectoratului Școlar Județean Bacău a votat, astăzi, 10.02.2023, eliberarea din funcție a doamnei director de la Liceul Tehnologic „Dumitru Mangeron” Bacău. Aceasta decizie survine unui act managerial cu carențe, cu breșe procedurale care au permis ca elevii să fie expuși bullyingului și violenței.

– comunicat ISJ Bacău semnat de prof. Anca Egarmin, inspector general școlar
Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

3
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. B
    Baba Yaga
    10 februarie 2023, 19:56
    0

    Ok, directorul a fost demis dar delicventii aia au fost exmatriculati ? …eventual “inmatriculati” la o scoala de corectie ??

    Trebuie! sa se creeze un precedent si astfel sa se descurajeze violenta in scoli. Toleranta ZERO !

  2. T
    Tractorel
    11 februarie 2023, 13:57
    0

    Toata lumea se focalizeza pe functii: demiteri, numiri noi de alti politruci si tot asa. Doar la ISJ sunt super de profesionisti, toti doctori si academicieni, toti pui de fosti tovarasi.

  3. d
    djdany
    11 februarie 2023, 14:50
    0

    in usa/su erai pe scaunul electric numai pt asa ceva asa ii trebuie ori e liceu ori e kaka???!!!

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.