Directorii unităților de învățămînt din municipiul Bacău și-au exprimat, ieri, punctul de vedere în legătură cu proiectul privind criteriile de evaluare instituțională a unităților de învățămînt. Potrivit actului legislativ propus spre dezbatere de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, școlile vor deveni, cel mai probabil din toamna acestui an, școli de bază, școli reprezentative, de elită și școli naționale. „Proiectul referitor la clasificarea unităților de învățămînt a fost pus în discuție, iar ieri ne-am întîlnit cu reprezentanții cîtorva școli din Bacău pentru a afla care este punctul lor de vedere. Propunerile și punctele de vedere înaintate de șefii școlilor vor fi centralizate și vor fi înaintate MECT”, a precizat Adrian Horodnic, inspector de management în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Bacău. Clasificarea unităților de învățămînt are în vedere criterii adoptate în toate țările din Uniunea Europeană. Spre deosebire de toate celelalte modificări intervenite pînă acum, încadrarea unei școli într-o categorie sau alta atrage după sine o serie de avantaje materiale, financiare, dar și de personal, ceea ce înseamnă că dascălii ar putea primi salarii mai mari, sau unitățile vor putea să-și aleagă colegii. (Costinela BREAHNĂ)
Lasă un răspuns