• el s-a apucat de fumat de vreo șase luni, cu puțin înainte să se dea lege care interzice fumatul în instituțiile publice
Marcel Cojocariu, director contribuții și colectări la Casa Județeană de Pensii (CJP) din Bacău, este singurul șef al instituției care fumează. Iar pentru acest viciu directorul trebuie să îndure destul de multe. Cel mai greu îi este că, la serviciu, odată cu intrarea în vigoare a legii care interzice fumatul în instituțiile publice, la Casa de Pensii nimeni nu mai are voie să-și aprindă țigara. Pentru fumători s-a găsit totuși o soluție. La intrarea în instituție s-a amplasat o scrumieră și aici se adună toți fumătorii din CJP Bacău, inclusiv directorul. Dar soluția nu este pe placul fumătorilor, pentru că pe aici se perindă multă lume. „De obicei ies afară din instituție și fumez. Uneori merg și la etaj, pe culoar unde mai sînt montate scrumiere. Mai găsesc sprijin în colegii de la Cartea Funciară sau la cei de la Inspecția Muncii”, ne-a declarat Marcel Cojocariu. Dacă ar fi știut cît are de suferit de pe urma acestui hobby, directorul Cojocariu nu s-ar mai fi apucat de fumat. „Fumez de șase luni. Am fumat și în perioada facultății, dar m-am lăsat de mai multe ori de acest sport. Și cred că mă voi lăsa de fumat din nou”, a mai spus Marcel Cojocariu. (C.T.)
Lasă un răspuns