Puiu Gheorghe, directorul societății de construcții „Bacon”, s-a lăsat cu greu convins să vorbească despre viața lui din afara biroului, motivînd că este, la fel ca toți colegii lui constructori, un tip retras, căruia nu îi place să iasă la rampă. Totuși, atunci cînd reporterul a observat mulțimea de ghivece plasate în toate ungherele libere ale biroului, fața lui s-a luminat de plăcere și confesiunea a început să curgă de la sine. „Nu m-am gîndit pînă acum, dar îngrijitul plantelor este modul meu favorit de relaxare. în fiecare dimineață, cînd intru în birou, primele zece minute trebuie să le dedic neapărat lor. Le ud, le șterg frunzele de praf, arunc frunzele uscate. Dacă nu reușesc să fac asta într-o dimineață, am început prost ziua”, mărturisește directorul de la „Bacon”. Pervazurile sînt pline de violete de Parma de toate culorile, două crăciunițe așteaptă sărbătorile pentru a-și deschide florile, o rochița-miresei se lasă mîngîiată de soarele neaștepat de decembrie. Camera este dominată de un ficus ce se înalță pînă la tavan și de o lacrima Maicii Domnului uriașă, ce acoperă în totalitate o fereastră. „Despre acestea două spun că trăiesc în concubinaj, pentru că sînt puse în același ghiveci. Oricum, cînd înflorește lacrima Maicii Domnului, răspîndește un miros aparte, de zici că este un parfum fin. Dacă te dai la încheietură cu substanța uleioasă pe care o secretă florile, mirosul persistă mult timp”, mai spune Puiu Gheorghe. El și-a amenajat un solar acasă, în care se relaxează cultivînd tot felul de legume, pentru uzul familiei. Vedeta „plantației” este un smochin de patru ani, care a rodit anul acesta, conform declarației proprietarului său, cam 30-40 de fructe. „L-am luat de la un prieten, care are unul în grădină. Iarna, îl acoperă cu frunze, ca să nu înghețe. Al meu, fiindcă stă la căldură, face mai multe fructe și acestea ajung aproape toate la maturitate. Totuși, nu seamănă la gust cu ce mîncă noi din comerț, fiindcă acelea sînt confiate, iar ale mele sînt proaspete. Oricum, nu ajung să se coacă bine toate smochinele, pentru că au grijă băieții mei să le mănînce”, povestește amuzat constructorul. Directorul de la „Bacon” are doi băieți studenți, care au luat dragostea pentru plante de la tatăl lor și care îl ajută cu mare plăcere la munca din grădină. Familia mai crește, pentru frumusețe, și în jur de 20 de găini, „cît mai moțate și mai colorate”, precum și cîțiva iepuri belgieni.
Puiu Gheorghe recunoaște că nu este pescar, însă îi place să stea cu pescarii. „Sîntem un grup de prieteni care merge cel puțin o dată pe an, pentru cîteva zile, în Deltă. Stăm pe un vaporaș, mîncăm vreo două zile pește, pentru că doi-trei din noi sînt pescari, dar, în a treia zi, merge și un grătar de porc. Pentru asta, venim aprovizionați de acasă”, își încheie confesiunea Puiu Gheorghe. (Oana ALBU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.