„Ateneu”
Melomanii băcăuani sînt așteptați la sala „Ateneu” a Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău astăzi, 9 februarie, ora 18.30, pentru a asculta un concertului simfonic extraordinar. Sub bagheta dirijorului Johannes Skudlik (Germania), solistul Benjamin Moser – pian, vor putea fi audiate „Concertul «Jeunne Homme», K.V. 271 pentru pian și orchestră” de Wolfgang Amadeus Mozart, și Simfonia „Din lumea nouă” de A. Dvorak.
Pentru cei interesați precizăm că Johannes Skudlik este unul dintre cei mai mari organiști ai Germaniei. „Este directorul festivalului european de orgă, ce se desfășoară în mai multe țări europene la sfîrșitul lunii august – începutul lunii septembrie și care numără în jur de 400 de concert. Johannes Skudlik a cîntat în cele mai mari catedrale ale lumii, pe cele mai faimoase orgi”, ne-a informat Pavel Ionescu, director ajunct al Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău. De cealaltă parte, pianistul Benjamin Moser provine dintr-o familie de muzicieni apreciați în întreaga lume, avînd la activ numeroase concerte susținute în toată Europa. „A cîștigat numeroase premii, dintre care aș aminti Premiul I la Concursul de pian Arthur Schnabel din Berlin”, ne-a mai spus directorul Ionescu. Biletele se găsesc la casa de bilete a „Ateneu”-ului, prețul unui bilet fiind de 52.500 lei. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.