Bancnotele cu valorile nominale de 50.000 de lei – emisiunea 2000 și 100.000 de lei – emisiunea 1998, imprimate pe hîrtie, mai sînt valabile doar pînă la finele acestei luni. După data de 31 mai 2004, încetează puterea circulatorie a acestor bancnote, care nu mai pot fi utilizate ca mijloace legale de plată. Retragerea din circulație a hîrtiilor de 50.000 lei – emisiunea 2000 și 100.000 lei – emisiunea 1998 a început încă din decembrie 2003 și se va finaliza pe 29 februarie 2004. Pînă atunci, agenții economici sînt obligați să primească bancnotele menționate, să nu le repună în circulație și să le depună zilnic la băncile unde au cont. În intervalul 1 martie – 31 mai 2004, bancnotele vor fi primite de la populație, agenți economici și alte instituții, numai de către bănci, care nu le vor mai repune în circulație. În perioada 1 iunie 2004 – 31 decembrie 2004, bancnotele de 50.000 de lei – emisiunea 2000 și 100.000 de lei – emisiunea 1998, imprimate pe hîrtie, care și-au pierdut puterea circulatorie, pot fi preschimbate numai la Banca Națională a României – sucursalele București, Cluj, Iași și Timiș. (Florin POPESCU)
Lasă un răspuns