Marius Oprea își acuză fosta soție, pe Oana Pop, și pe socri că au scos din țară unicul lui copil fără știrea sa. Ruxandra Oprea a dispărut cu tot cu mamă de la locuința părinților ei de pe 7 aprilie și nu a mai dat nici un semn de viață. Mama, prin intermediul părinților ei, susține că a plecat din țară cu fetița, că s-a recăsătorit și că se va muta cu noul soț și copilul în Argentina. Pe parcursul demersului jurnalistic am stat de vorbă cu tatăl copilului, cu părinții acestuia, cu nașa lui de cununie, cu socrii și cu polițiștii. Unii dintre ei ne-au confirmat acuzele tatălui. Alții le-au infirmat. Printre cei mai înverșunați adversari ai tatălui se numără foștii socri, care susțin despre ginere că este un ratat, care trăia de pe urma cîștigurilor soției care muncea în Italia. Dar tot ei fac public faptul că au pus la cale totul pentru a obține custodia copilului și, prin urmare, dreptul de a pleca cu fetița oriunde fără acceptul tatălui. în ciuda demersurilor noastre de a vorbi și cu mama fetiței, prin intermediul familiei Pop, pînă acum aceasta nu a dat nici un semn de viață. în ediția de ieri a Ziarului de Bacău am prezentat varianta tatălui. Urmează în acest material părerea celorlalte părți implicate. Săptămîna trecută, tatăl fetiței a obținut custodia prin ordonanță președințială emisă de Judecătoria Moinești.
înainte de evenimentele de pe 7 aprilie, data la care a dispărut de acasă împreună cu mama sa, Oana Pop, Ruxandra Oprea devenise de multă vreme obiect de dispută între cuscri. Cei mai aprigi s-au dovedit cei doi socri, și nu soacrele. Asta, poate și din cauză că mama lui Marius Oprea este grav bolnavă și nu s-a amestecat prea mult în căsnicia copilului ei. Cu aceeași înverșunare cu care cei doi socri Toader Oprea și Alexandru Pop își acuză nora și ginerele, ei își dispută și dragostea Ruxandrei. Fiecare susține că fetița se simțea cel mai bine în compania lui și că nu voia să stea cu nici un chip cu bunicii de partea cealaltă. „Cînd venea la noi, se simțea acasă. Toată locuința era la dispoziția ei, se simțea extraordinar. Cu o săptămînă înainte ca Oana să dispară cu ea de acasă le-am dat telefon și mi-au spus cuscrii că sînt la farmacie, pentru că Ruxandrei iar îi era rău. M-am dus după ele cu mașina și fata a făcut o scenă cumplită, chiar în fața farmaciei. Mie îmi spunea „Măi”. Nici bunic, nici pe nume, așa s-a obișnuit. „Măi, eu nu vreau să mă mai duc la mami, nici la ei, eu vreau să merg la tine. Măi, de ce nu mă iei la tine, să plecăm acuma pînă nu iese mami să mă ia din nou la ei”, „ei” fiind curscrii mei”, ne-a povestit Toader Oprea. De cealaltă parte, și familia Pop susține, la fel, că fetița nu voia cu nici un chip să meargă la bunicii de pe tată și că, dimpotrivă, cel mai bine se simțea în preajma lor. „Noi îi știam toate problemele, pentru că practic a crescut lîngă noi. Primele opt luni de căsnicie, Oana și Marius le-au petrecut aici, în apartamentul nostru, nu în casa de la Zemeș. Nu vă întrebați de ce? Tot noi am fost cei care au avut cel mai mult grijă de copil, pentru că are alergie. Uitați aici coșulețul ei cu medicamente. Totdeauna începea să plîngă cînd auzea că trebuie să meargă la Măi. Fetița ne îndrăgea pe noi la fel ca pe părinții ei”, ne-a spus Alexandru Pop.
Acuze de infidelitate de ambele părți
La fel de înverșunați se arată a fi cei doi socri și cînd vine vorba de noră sau de ginere. „Am prins-o eu pe Oana în casă, după ce-a venit din Italia, cu bărbați dezbrăcați cu care stătea la masă, la ei, la Zemeș. Erau și cuscrii meu acolo, dar ei se făceau că nu văd”, ne-a arătat Toader Oprea cam care era fața nurorii sale. „Minte. Cel care făcea sex în grup cînd era Oana plecată era Marius. Deja are altă femeie, cu care trăia încă de pe cînd era însurat cu Oana. E un ratat, că nu era în stare decît să facă împrumuturi cu care cumpăra electronice de zeci de milioane de lei și ei nu aveau un pat în toată casa. Cît a fost Oana plecată în Italia, a trăit numai cu banii trimiși de ea, cînd nu i-a mai trimis, nu a mai fost bună”, ne-a spus Alexandru Pop, fluturînd vreo trei mandate poștale pe numele lui Marius Oprea. „Erau banii pe care îi dădusem eu la plecarea din țară. Uitați aici, un depozit de 50 de milioane de lei pe care l-am pus pe numele ei, numai ca să rămînă în țară. Uitați și veniturile mele de la serviciu, luam întotdeauna peste 15 milioane de lei. Eu nu m-am mai dus la serviciu după ce-a plecat ea a doua oară în Italia, pentru că nu avea cine să stea cu copilul. Mama este bolnavă, iar cu socrii nu voiam s-o mai las”, ne-a povestit Marius Oprea și varianta lui.
Planul de divorț, pregătit dinainte
Alexandru Pop ne-a mai precizat că tot scenariul despre modul în care urma să decurgă divorțul a fost pregătit ca la carte de el și de fiica sa încă de cînd s-a întors a doua oară din Italia. Potrivit spuselor tatălui, Oana era decisă să dea divorț de Marius și să-și refacă viața cu Giovanni, italianul pe care îl cunoscuse în toamna anului 2005. Mai mult, acesta, venit în vizită de trei ori în România, făcuse cunoștință cu viitorii socri și îi încîntase cu comportamentul său, dar și cu posiblitățile financiare. „El lucrează în publicitate. Cîștigă 5.000 de euro pe lună. Oana și fata n-or să aibă probleme. Nu ca îngîmfatul ăsta, că el nu-i lăsa nici un leu Oanei cînd pleca la Pitești, unde lucra cîte două săptămîni pe lună. Am făcut totul ca la carte. Cum a venit Oana acasă și a spus că nu vrea să mai trăiască cu el, cum am plecat la București la „tatăl Constițuției”, la domnul Iorgovan, printr-un prieten de-al meu de la București. El ne-a învățat ce să facem ca să obținem custodia Ruxandrei. Ce? Credeți că fata mea e proastă? A terminat Dreptul internațional, a plecat cu copilul legal din țară, a făcut totul ca la carte. Am fost și în audiență la Aeroport, să-l întrebăm pe comandant cum poate ieși cu fata. Am fost și la șeful poliției din Bacău tot pentru asta”, ne-a dezvăluit Alexandru Pop. Dintr-o dată, toate demersurile Oanei, felul în care s-a răzgîndit în privința custodiei copilului, demersurile pe care le-a făcut pentru a-și face rost de dovezi că este bătută de soț au căpătat alte înțelesuri. Dacă Ciprian Stanciu, comandantul Aeroprotului Bacău, a infirmat categoric o asemnea discuție între el și familia Pop, în schimb, comisarul șef Ștefan Alexa, șeful poliției județene, nici nu a infirmat, nici nu a confirmat. „La mine vine multă lume. Este posibil să fi venit și ei, să întrebe despre o modalitate de a părăsi țara cu un copil fără să aibă acceptul celuilalt părinte. Și chiar există această posibilitate legală, dacă soții au dat divorț și copilul a rămas în îngrijirea unuia dintre ei. Conform ultimelor reglementări privind libera circulație, adoptate în ianuarie 2006, un părinte își poate scoate copilul din țară fără să mai fie nevoie de acceptul celuilalt”, ne-a declarat comisarul șef Ștefan Alexa. (Mirela ROMANEȚ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.