în Comănești, localitate declarată de mai mulți ani zonă defavorizată și lovită puternic în ultima vreme de concedieri colective, consecințe ale inundațiilor ori greutăților financiare ale agenților economici, cifra șomajului e cu peste un procent superioară mediei la nivel de județ. în plus, la șansele aproximativ minime de angajare ale șomerilor se adaugă suportul timid al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) din Bacău. „La 31 ianuarie, rata șomajului local era 7,61 la sută, cu 1.633 de persoane fără loc de muncă, dintre care 499 indemnizate. Principala cauză a șomajului la noi, în ultimul interval, o constituie disponibilizările colective: 250 de persoane de la Exploatarea Minieră, 150 de la Petrom, 100 de la unitatea pentru exploatarea lemnului Finforest Baco, 40 din construcții, pe timp de iarnă, și alte cîteva zeci de la societăți afectate de inundații”, a spus șeful punctului de lucru AJOFM Comănești, Liviu Zanfirescu. E drept că unii dintre șomeri primesc lunar ajutorul specific și că alții au mai prins cîte un loc de muncă. Restul, însă, au rămas de izbeliște, nefiind nici măcar prinși la cursurile, gratuite pentru ei, de calificare. „Avem în acest moment doar opt persoane la cursuri pe acea zonă, care se deplasează în acest scop în municipiul Onești. Numărul lor e așa de mic deoarece sîntem la început cu aceste cursuri și, pe de altă parte, mulți șomeri nu corespund cerințelor de curs din cauza vîrstei sau a nivelului de studii”, a justificat purtătoarea de cuvînt AJOFM Bacău, Daniela Balan. (Alin LEANCĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.