~3 min lectură 0 comentarii

DJST spune că sălile de fitness prezintă un risc major de accidente, deoarece nu sunt verificate

Claudiu Tanasescu

Radu Ababei, directorul DJST Bacău, a atras atenția că aceste obiective sunt controlate numai de Direcția Antidrog și că, până acum am, avut mare noroc că nu a murit nimeni într-o astfel de sală de sport.

act.soci1

Claudiu TĂNĂSESCU

Sălile de fitness din județul Bacău prezintă un risc major pentru sănătatea populației. Semnalul de alarmă a fost tras de Radu Ababei, directorul Direcției Județene pentru Sport și Tineret (DJST) Bacău, în cadrul ședinței Comisiei de Dialog Social care a avut loc la Instituția Prefectului – Județul Bacău, unde a prezentat raportul de activitate al acestei instituții. „Centrele de fitness nu sunt verificate de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret, cum ar fi normal, pentru că nu avem cadrul legal și a fost omis acest lucru – a decalarat Radu Ababei. Până acum am avut un noroc extraordinar că nu am avut nicio persoană decedată într-o sală de fitness. Acestea sunt verificate numai de Direcția Antidrog”.

Mai departe, Ababei a prezentat bilanțul DJST Bacău. Instituția a organizat, în primele șase luni ale acestui an, nu mai puțin de 55 competiții sportive, atât în mediul urban cât și în mediul rural, de la nivel național, la cupe de cartiere sau comune. În medie, în județ a avut loc în această perioadă o acțiune sportivă la două zile și jumătate. La Direcție s-au depus în acest an 22 de proiecte pentru tineret, din care 20 au fost aprobate.
Subprefectul Dorian Pocovnicu a punctat și el că este pentru prima oară când se colaborează cu Direcția de Sport, care vine să își prezinte activitatea și și-a manifestat interesul pentru derularea unor proiecte în comun, pe viitor, cu Instituția Prefectului sau Consiliul Județean.

Taberele școlare stau în conservare în loc să fie deschise pentru tineri

O altă problemă semnalată de Radu Ababei este cea a taberelor școlare. În județul nostru sunt șase tabere, din care doar două funcționează, restul fiind în conservare. „O prioritate pentru noi este să redeschidem aceste tabere aflate în conservare – a precizat directorul Ababei. Sperăm ca anul viitor să reușim să realizăm o serie de parteneriate public-privat, prin care să le facem funcționale”.

Următorul punct de pe ordinea de zi a fost prezentat de Gheorghiță Vlad, directorul Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Bacău, și a vizat siguranța alimentelor. Directorul Vlad a realizat o prezentare hazlie, cu slide-uri ce ilustrau un motan citind o carte sau o vacă lingându-și buzele, istoria noțiunii de siguranță a alimentelor, normele europene, efectele nocive din mediu, erori alimentare, aditivi, E-uri sau evoluția legislației europene și situația legislativă din țara noastră.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.