Doar o mînă de farmacii mai eliberează rețete în Bacău

Administrator

în timp ce încă multe farmacii din județ onorau rețete, în municipiul Bacău acestea puteau fi numărate pe degetele de la o mînă. Potrivit listei afișate la data de 24 octombrie și menținută în continuare pe site-ul Casei Județene de Asigurări de Sănătate, 31 de farmacii ar mai avea fonduri pentru rețete compensate și gratuite. La trei zile de la publicare, însă, un sondaj întreprins de noi pe la mai multe unități farmaceutice relevă faptul că lista s-a redus. Deși farmaciile Medica figurează că încă mai onorează rețete, ele au încetat să elibereze medicamente compensate și gratuite încă din 18 octombrie. Ieri, în Bacău, din cele nouă unități care la 24 octombrie nu epuizaseră fondurile, cinci mai dădeau medicamente în acest regim, ba unele, cu anumite restricții. „Eliberăm compensate iar gratuite numai pentru cazurile care reprezintă urgențe. Acestea le onorăm în contul lunii viitoare”, ne-a declarat farmacista Cristina Nichifor, de la M.Farm. De la MG Farm ni s-a răspuns: „Compensate dăm, gratuite, însă, nu am putut pentru că rețetele nu sînt completate corect de către medicii de familie. Sînt greșeli mai ales la codul bolii. Din această cauză nu sînt acceptate de calculator”. în schimb, în restul județului, surprinzător, am găsit multe farmacii care încă mai onorau rețete. Asistenta farmacistă Andreea Cojan, de la Venusfarm, din Onești, de exemplu, ne-a asigurat: „Dăm tot felul de rețete și avem bani să eliberăm medicamente pînă în 31 octombrie, inclusiv”. Și la farmacia Romanițafarm din Dofteana răspunsul a fost destul de optimist: „Eliberăm de toate și mai avem bani pentru cîteva zile”. La Zefirfarm din comuna Nicolae Bălcescu se mai puteau găsi medicamente compensate. Aceeași situație a fost înregistrată și la sfîrșitul lunii trecute, cînd în teritoriu încă mai erau farmacii cu bani. (Elena ȚINTARU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.