
Funcția de președinte al Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România – CECCAR este ocupată, de la începutul acestei săptămâni, de Domnica Băghină, membru de peste 10 ani în Comisia centrală de elaborare și stabilire a subiectelor pentru examenele de acces la stagiu, examene de diferențe sau examene de aptitudini pentru disciplinele evaluare, expertiză contabilă, audit și control financiar.
Funcția de președinte a rămas vacantă în primăvara anului 2012, când eminentul profesor universitar Marin Toma a trecut în eternitate. Alegerea președintelui a fost făcută în Conferința națională a CECCAR, la care au participat și reprezentanți ai filialei din Bacău a acestei organizații. „Rezultatul votului exprimat în conferință – ne-a declarat președintele filialei Bacău, Marcel Bulinschi – a fost unul elocvent, exprimat pentru cei doi candidați, al doilea fiind domnul Vasile Răileanu. Noul președinte a fost ales cu 685 de voturi, față de doar 198 pentru al doilea candidat, adică 84 la sută din total.”
Domnica Băghină este lector al CECCAR și colaborator activ pentru identificarea și traducerea corectă a terminologiei din Standardele Internaționale de Contabilitate pentru Sectorul Public, traduse de CECCAR sub licența IFAC. A publicat articole în revistele de specialitate, iar teza de doctorat a elaborat-o sub îndrumarea academicianului prof.univ. dr. Iulian Văcărel și a coordonat controalele tematice aprobate de Plenul Curții de Conturi pentru Ministerul Economiei și Comerțului, Ministerul Transporturilor, Ministerul Mediului, Ministerul Agriculturii, Ministerul Afacerilor Externe și Guvernul României, companii naționale, regii de interes public și societăți comerciale cu capital majoritar de stat. De asemenea, a depus eforturi pentru recunoașterea drepturilor pe care membrii Corpului le-au avut la constituirea CECCAR, dar le-au fost luate de alte organisme înființate ulterior.
Mandatul președintelui va fi pus în aplicare în perioada 2014 – 2018. Conform Regulamentului de organizare și funcționare a CECCAR, pentru asigurarea continuității, alegerea viitorului președinte se face cu un an înaintea exprimării mandatului președintelui în funcție. regulamentul se aplică și filialelor CECCAR. Președintele în funcție al Filialei Bacău a fost reales, astfel, cu puțin timp în urmă, pentru un nou mandat, 2014 – 2018, cu 83% din voturilor membrilor acesteia.
Tot conform normativelor CECCAR, noul președinte urmează să fie prezentat în viitoarea Conferință Națională de dare de seamă și alegeri. (Petru DONE)
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.