Tânărul nostru premier suportă cu greu stresul electoral. De câte ori trece prin niscaiva alegeri, la final simte nevoia nestăvilită de a face declarații „la cald”. Ne amintim că în luna decembrie, când nici nu se terminase bine de numărat ce era prin urnele de vot, domnul Ponta ne anunța că vrea să negocieze cu UDMR! Nu i-a ieșit… A alergat la Cotroceni și „a luat lumină” fără să mai țină seama de sentimentele votanților săi. Acum, într-un cadru mai restrâns (și cu un prilej mai puțin important pentru nație), nu s-a putut abține și a anunțat că „de luni suntem în campanie electorală”! Astfel, și-a avertizat dușmanii și prietenii (?!!) că „în mai 2014, PSD nu va mai beneficia de umbrela USL”. Această completare este de fapt cheia mesajului său subliminal. O campanie electorală înseamnă război în tranșeele politicii. Ai adversari direcți, lupți pentru fiecare vot.
Pentru proaspătul președinte reales al PSD, adversarii pentru europarlamentare sunt, în primul rând, liberalii. Asta a spus, de fapt, atunci când s-a referit la „umbrela USL”. A fost ca o declarație de război adresată aliaților de moment, în condițiile în care în Parlamentul României nu mai există o adevărată opoziție. Pe voturile cui să te bați în campania pentru europarlamentare? Pe cele ale UDMR sau ale PDL (obținute la redistribuire)? Mai dificil este să te lupți cu PP-DD… Așa că domnul Ponta a identificat corect adversarul. Întrebarea este cum va arăta disputa directă în zonele unde deja primarii și consilierii liberali nu se înghit cu pesediștii?…
Europarlamentarele au fost tratate, până acum, de români ca un fel de eveniment exotic. Nu prea au înțeles la ce folosește Parlamentul European și ce hram a purtat Becali într-o asemenea instituție. Confuzia va fi cu atât mai mare cu cât oamenii vor vedea că se ceartă Ponta cu Antonescu pentru niște personaje absolut necunoscute. Parlamentarii europeni sunt aleși pe liste de partid, importantă fiind apartenența doctrinară a candidaților. De aceea PSD și PNL sunt obligate să aibă liste separate deoarece aparțin unor familii politice diferite.
Alegerile din mai 2014 vor însemna mult mai mult pentru aliații din USL decât un simplu scrutin pentru Parlamentul European. Este cel mai complex sondaj ce ar putea fi făcut. Având de-a face cu un vot politic, pe liste, românii vor vota partide, nu candidați. Rezultatul ar arăta cât de convingători au fost liderii PNL și PSD, cât de diferit sunt percepuți în rândul electoratului și ce șanse mai au la prezidențialele din toamna lui 2014. Domnul Ponta are ocazia de a verifica direct impactul declarațiilor sale europeniste și efectul compromisurilor sale cu Președinția, iar domnul Antonescu se va convinge singur de eficacitatea discursurilor sale intelectual-naționaliste. Probabil că liberalii își vor aminti (în fine!) vechiul slogan al Brătienilor: „Prin noi înșine!”. În urmă cu 150 de ani, ei au făcut România modernă, într-o perioadă în care mimetismul pro-occidental era la fel ca astăzi. Atunci s-a putut! Acum cine preia ștafeta?
Ștefan RADU
Lasă un răspuns