Dosare în instanță pe bandă rulantă, încasări ioc

Administrator

Angajarea de către CET a unei firme de avocatură pentru recuperarea datoriilor acumulate de populație nu a adus furnizorului de agent termic decît cheltuieli în plus, nicidecum un nivel mai mare al încasărilor.

CĂTĂLINA CHIFU

în ciuda notificărilor, acțiunilor în instanță depuse de Jercan, Gheorghe, Vlad&Asociații, consumatorii au continuat să adune datorii imense la întreținere, în unele cazuri chiar și de 10.000 lei noi. Activitatea „pe hîrtie” a recuperatorilor este impresionantă – 1.521 notificări expediate debitorilor, 538 de dosare în instanță și 67 de debitori în curs de executare silită. Demersurile firmei de avocatură nu au avut însă efectul scontat. Ritmul încasărilor nu e nici pe departe satisfăcător, iar sumele pe care CET trebuie să le recupereze de la oameni ajung la 22,9 milioane lei, din care șase milioane lei penalități de întîrziere. Rezultatele slabe nu i-au afectat însă la buzunar pe recuperatori. Aceștia au înghițit de la CET, timp de aproape un an, cîte 1.000 de euro/lună, la care s-au adăugat comisioanele percepute asociațiilor – 30 lei/notificare și 80 lei pentru fiecare dosar trimis în instanță. De la sfîrșitul anului trecut, cînd firma a fost de acord să renunțe la comisioane, cotizația lunară a CET la firma de avocatură a crescut la 7.000 de lei. Contractul încheiat între furnizorul de agent termic și firmă expiră la sfîrșitul acestei luni. Deși rezultatele avocaților nu sînt convingătoare, conducerea CET nu pare hotărîtă să renunțe la serviciile lor. Directorul CET, Vasile Drăgușanu, spune că la sfîrșitul lunii se va face o evaluarea a activității firmei și de-abia apoi se va lua o decizie legată de reînnoirea contractului. Drăgușanu este de părere că nivelul încasărilor s-a îmbunătățit deși cifrele nu confirmă acest lucru. „Este greu de estimat acum, dar de cînd lucrează această firmă s-au îmbunătățit încasările. Activitatea avocaților își face efectul în timp. Trebuie evaluate dosarele de la Tribunal, executările silite și de-abia după decidem dacă reînnoim contractul sau nu, dacă mai angajăm un jurist și gestionăm noi aceste dosare. Vom vedea cum e mai bine pentru societate. Sau poate Consiliul de Administrație va decide să lucrăm în alte condiții, cu procent din recuperări, de exemplu. Sînt mai multe soluții. Luăm în calcul și angajarea unei firme din Bacău”, spune Vasile Drăgușanu.

„Foarte ineficientă, foarte proastă și foarte costisitoare”

Din decembrie anul trecut, cînd firma a renunțat la comisioane, tot mai multe asociații de proprietari s-au îngrămădit să încheie contracte de cesiune a creanțelor în ideea că recuperatorii le vor veni de hac rău-platnicilor. Puțini administratori sînt însă mulțumiți de activitatea avocaților. „Au mai achitat oamenii, dar mai mult în urma demersurilor noastre. Mergem și batem pe la uși și mai strîngem cîte un ban pentru întreținere”, spune administratorul Asociației 36. „Foarte ineficientă, foarte proastă și foarte costisitoare activitatea firmei. Cînd nu au mai perceput taxe, am zis să le dau și eu o listă cu datornici. De atunci nu am primit nici un răspuns, nu ne-a rezolvat cu nimic. Nu prea și-au dat interesul, nici măcar nu au luat legătura cu noi. Tot noi facem campanie din ușă-n ușă”, arată și administratorul Asociației 78. Activitatea avocaților este apreciată de administratorul Asociației 46 Bucegi care crede că de vină, pentru încasările slabe, este executorul și în nici un caz firma de avocatură. Președintele Ligii Asociațiilor de Proprietari, Pavel Baciu, spune că rezultatele activității avocaților sunt mult sub așteptări. „Ce a făcut firma au făcut și asociațiile. Cei care au încheiat contractul cu această firmă nu au avut mintea limpede”, crede Baciu. (Cătălina CHIFU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.