Ieri s-a judecat un nou termen în cele două dosare de fraudare a BCR Moinești, în care au fost trimiși în judecată doi directori, mai mulți angajați ai băncii și administratorii unor societăți comerciale.
În primul dosar, cel în care este cercetată directoarea Geta Dascălu, a fost audiat un martor care a explicat cum s-a trezit pe cap cu două credite bancare pentru care a fost executat silit. „Eram încadrat ca sudor la o societate din Moinești – a declarat Iulian M. În noiembrie 2004, administratorul societății, Lovin Ionuț, mi-a propus să fac un credit la BCR Moinești, de 5.000 de euro, pe numele meu, să-i dau lui suma primită, urmând ca el să plătească ratele. Am luat de la bancă vreo 4.800 de euro și i-am dat lui Lovin. După un an, au început să vină somații de plată, dar pentru o sumă mult mai mare. Am fost la bancă, de unde am aflat că mai era făcut un credit pe numele meu, de 10.000 de euro, de care eu nu am știut și la care erau rate restante. Contractul era pe numele meu, dar semnătura nu era a mea. Mi s-a făcut dosar de poprire și în prezent mi se rețin sume din salariu pentru ratele la bancă. Primul contract l-am semnat pentru că Lovin îmi era șef și am avut încredere, dar de al doilea nu am știut.”
Cel de-al doilea dosar, în care este judecată o altă directoare a BCR Moinești, Manuela Comănescu, de-abia a trecut de camera preliminară, iar ieri trebuia să se judece primul termen pe fond. Instanța a amânat însă dosarul pentru că inculpații au lipsit, iar unii au cerut termen pentru a-și angaja apărători.
Ambele dosare se vor judeca pe 22 mai.
Lasă un răspuns