Fostele cinematografe „Orion” și „Forum” din Bacău vor putea fi scoase la vînzare pînă la sfîrșitul acestui an. „Cinematografele «Forum» și «Orion» au contracte majore în derulare de o bună perioadă de timp, opt, respectiv 11 ani. în cazul în care vor fi scoase la vînzare, cred că vor avea prioritate la cumpărarea lor utilizatorii actuali, în condițiile în care îndeplinesc condițiile prevăzute de Ministerul Culturii și Cultelor și RADEF”, a afirmat Alexandrina Galan, directorul filialei Bacău a RADEF. în opinia directoarei Galan, cinematografele „Central” și „Orizont” vor putea rămîne în continuare în posesia RADEF-ului. Aceasta, dacă nu vor interveni schimbări la reglementările emise în ultimii ani. „Din cîte cunosc, RADEF va rămîne cu un număr de 38 – 40 cinematografe, respectiv cele care mai funcționează și în prezent”, a mai spus Alexandrina Galan. (Ionuț BARBU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.