• Iulian, unul din copiii infectați cu HIV de la Centrul „Profamilia”, și-a găsit liniștea într-o familie din Buhuși • soții Marian și Andreea Munteanu au devenit una dintre cele trei familii de asistenți maternali din județ care au luat în plasament copii infectați cu HIV
Imaginea copiilor infectați cu HIV continuă să fie, pentru mulți dintre români, la 15 ani de la Revoluție, similar cu cel al unui lepros din Evul Mediu. Nu mai departe de acum trei-patru ani, un fost candidat la funcția de primar al Bacăului care, ori de cîte ori are ocazia, se bate cu pumnul în piept că este un mare familist și un la fel de mare iubitor de copii, dorea, nici mai mult, nici mai puțin, decît izolarea copiilor atinși de SIDA într-un fel de „lagăre”. În aceste condiții, stai și te gîndești ce să mai ceri de la ceilalți. Și totuși, există și oameni care gîndesc cu totul altfel, pentru care „acești copii sînt, poate, ceva mai speciali, dar sînt cît se poate de normali și au tot dreptul din lume să aibă o familie”. Citatul aparține Andreei Munteanu din Buhuși, una dintre cele trei mame de profesie din județ, care nu a avut nimic împotrivă să ia în plasament un copil infestat cu HIV. De fapt, în scripte, acesta, adică Iulian, se află în grija soțului Marian, care, la începutul anului, s-a înscris la cursul pentru asistenți maternali organizat de Direcția Generală pentru Protecția Copilului (DGPC). „Soția avea cîțiva ani de experiență ca asistent maternal și am zis să încerc și eu. Ideea de a lua în plasament un copil infectat cu HIV a venit în timpul cursului. La început a fost puțină teamă, dar am înțeles că, de fapt, aceștia sînt copii normali. Trebuie doar un pic de atenție în plus și dragoste, foarte multă dragoste”, spune Marian Munteanu. Așa a intrat în familie, la începutul acestei veri, Iulian. Cu puncte de vedere pe care nu ezită să și le facă cunoscute ori de cîte ori simte nevoia, puștiul de 13 ani a început să simtă la Buhuși ce înseamnă dragostea de mamă. „E foarte bine aici și nu aș pleca pentru nimic în lume. În centru fiecare făcea ce îl tăia capul. Aici am învățat să mă port și să învăț. Cînd eram în centru, mergeam la școală și cam atît. Temele mi le făceau educatoarele, iar eu le copiam pe curat”, spune Iulian.
Și cum boacănele au farmecul lor, Iulian nu a uitat să le facă. Lăsat singur acasă, acesta a dorit să se facă util, așa că s-a apucat de spălat vasele. Nu s-a mulțumit însă doar cu cele din chiuvetă, ci a spălat tot ce a găsit în bucătărie și, ca să nu lase treaba neterminată, la final s-a apucat să desfunde chiuveta. „De atîta spălat se înfundase și trebuia desfundată, nu?”, încearcă o explicație Iulian. Toate bune și frumoase, numai că reasamblarea acesteia s-a dovedit a fi prea complicată pentru Iulian, motiv pentru care, atunci cînd a ajuns acasă, Marian și-a pus mîinile în cap.
Frații lui Iulian
Deși e ultimul venit în familia Munteanu, Iulian are doi „subalterni”: Alin și Bogdan, doi năpîrstoci simpatici foc. În vîrstă de patru, respectiv 2 ani și jumătate, cei doi sînt frați naturali, dar și „frați” vitregi cu Iulian. Îi spun „mami” lui Andreea, dar pe mama lor adevărată nu o cunosc decît cei de la Protecția Copilului. Aceasta i-a lăsat în grija statului, soluția găsită fiind o familie de asistenți maternali. În decembrie 2003, cei doi intrau în familia Munteanu. Erau al cincilea și al șaselea copil de care au avut grijă Marian și Andreea. Gheața a fost spartă, prin 1998, de Ionuț, un bondoc care a venit la Buhuși cînd avea doi ani și a plecat cinci ani mai tîrziu. „Totul a pornit de la un anunț dat pe televiziunea locală în care se spunea că Direcția Generală pentru Protecția Copilului caută persoane care să se angajeze ca asistenți maternali. Mi-am dorit dintotdeauna copii, dar dacă am avut ghinionul ca să nu-i avem în primii doi ani de căsătorie, am zis să încercăm să-i ajutăm pe cei care aveau cu adevărat nevoie. Așa că am făcut consiliu de familie și am decis să mă înscriu la cursuri”, povestește Andreea Munteanu. Primul copil primit în plasament a fost Ionuț, pentru ca la șase luni distanță să vină și Andrei, un bebeluș de cîteva luni. „Ne obișnuisem și parcă unul era prea puțin”, explică Andreea. Micuțul Andrei a stat la Buhuși doar cîteva luni, după care a fost adoptat de o familie din Israel. Locul său a fost luat, la scurt timp, de Marina, care a venit la familia Munteanu cînd avea două luni. Era în 2001. Doi ani mai tîrziu, soții Munteanu au trebuit să se despartă și de Ionuț, dar și de Marina. Conștineți că sînt doar părinți de profesie, aceștia au crezut că despărțirea nu le va crea mari probleme, dar nu a fost cîtuși de puțin așa. „A fost foarte greu cînd ne-am trezit cu casa goală. Atunci ne-am luat un concediu de trei luni, dar a fost cel mai trist concediu pe care l-am avut”, spune Andreea. Soluția era doar una, așa că au solicitat Protecției Copilului să le trimită alți copii. Așa a apărut, în iulie 2003, Mica, o fetiță de numai trei luni. Soții Munteanu au aflat între timp că micuța nu era nici botezată, așa că au făcut cumetrie. În decembrie, însă, au trebuit să se despartă și de ea, dar au venit Alin și Bogdan. Acum, soții Munteanu sînt fericiți. „Dacă am fi să o luăm de la capăt, am face același lucru. Dacă vin acasă și nu aud gălăgie, mi se pare că ceva nu e în ordine”, spune Andreea. Soțul o aprobă din priviri. Nu există nici un motiv să nu fie crezută. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns