Laurian Lucaș, fost viceprimar al municipiului Bacău (2000-2004), răspunde, într-un comunicat, afirmațiilor lansate de eurodeputatul Dragoș Benea, președintele PSD Bacău.
Redăm pasajele în care Lucaș dă replica liderului social-democrat:
Sper să știi ce îți dorești…
Benea D. se plictisește îngrozitor în poziția lui de europarlamentar plătit cu mii de euro lunar, inclusiv de băcăuani, pentru a reprezenta interesele României în UE.
Am fost colegi în admnistrația Sechelariu, ba chiar am împărțit același birou până în momentul în care, sfătuit fiind de Viorel Hrebenciuc, l-a trădat pe Dumitru Sechelariu, deși era considerat copilul de suflet, fapt ce arată caracterul îndoielnic al acestui personaj malefic și dăunător pentru Bacău. Unii au spus că a fost băiat deștept. Eu consider că este doar un laș fără coloană vertebrală care admite sa calce pe cadavre pentru a-și consolida puterea și influența. Fiindcă în ultima vreme aruncă în spațiul public tot felul de elucubrații despre mine, nu mă duce gândul decât la ideea că îi este frică. Sau cum ar spune bătrânii, se strânge funia de par.
Îi spun lui Benea D. că eu sunt o persoană reabilitată din punct de vedere a legii pentru o vină care nu-mi aparține. Benea știe foarte bine asta. (…)
Între două bâlbe în Parlamentul European și manevrarea politicii locale, Benea D. a scris că aș fi un fel de sfătuitor de taină al primarului Lucian Daniel Stanciu-Viziteu. Nu sunt, nici nu mi s-a propus, în plus, cred că actualul edil se poate descurca dacă persoanele de teapa lui Benea D. vor fi înlăturate din sferele puterii. Iar pentru asta mă voi implica personal.
– drept la replică Laurian Lucaș
Succes
Are dreptate si Laurian in acest context. Sa vii tu D.B. sa arunci acum innspatiul public aceste acuze despre o persoana cu care ai facut cot la cot administratie intr-una din cele mai negre perioade ale Bacaului, mi se pare cel putin riscant daca nu chiar frizeaza inconstienta. Pai ei isi cam stiu toate punctele slabe si toate vulnerabilitatile. Laurian a fost cam singurul care-a platit pentru aspectele penale ale administatiei Sechelariu. El are dreptate, s-a reabilitat. Asteptam sa le vina randul si altora. Desi cam asteptam de mult timp. Sa vii tu acu’ sa arunci cu acuze….tre sa ai tupeu maxim.
Diferenta intre cei doi este ca unu’ a facut puscarie! 😉
Pana una-alta, DB nu a fost dovedit ca a furat sau ce i se mai inputa, fara nicio dovada demna de justitie (altfel, era de mult la mititica), nu barfa politica si de la coltul strazii („ca stiu eu ca toti is hoti!” – asta merge pentru # sau TFLi)! Nu ca as fi vreun sustinator dar realitatea obiectiva asta e, fie ca ne place, fie ca nu…
imputa*
(@zdb – ar merge sa adaugati o functionalitate de editare… 🙂 )
mai colectezi banii xxx de la piata, xxx?
– comentariu cenzurat
daca tot esti in galeria lui vezeteu hai sa ti dam o adeziune la usr sau la plus
Mulțumesc, nu mă interesează…!
mai faci sauna la cap de pui cu viziteu, barbosule?
Nu am făcut sauna nicăieri, cu nimeni, dar, cu tine, nevasta și cu mama domniei voastre, oricând…!
mie sa mi dai banii ca sef nu cred ca mai ajung
Te aștept, sigur…! Apropo, cine ești…?!
la amenintari esti specialist, Barba Cot
Stai sa ma vezi fata în fata.asa, ca de la
Barbă cot la barbă lui Suleiman, loazo…!
sa ne dai si o poza cu trabuc bulinuta
Vino s-o faci singur, îți dau și autograf…!
:-))))))))
incredibil cum tot soiul de personaje de trista amintire sunt readuse la suprafata de acest primar USR … pelerinaj de penali la primarie !!
Incredibil de frustrat ești, oare de ce?! Ai fi chel… sau ce…?!
fugi la culcare grasunutule
Mulțumesc! Nu vii cu mine, sa vezi ce poate un grăsuț…!
Mai ia-o și pe soția ta…
Facem nani împreună…!
Lucaș.:-)))))))))))
Din pacate, are dreptate ! Benea, este un nimic !
ca si el dealtfel..un xxx frustrat ca si-a luat un sut in dos.
– comentariu cenzurat
hahah..ce fatza de xxx are xxx..nu inteleg de ce i se da „drept la replica”..credeam ca a fost dat la lada de gunoi a istoriei?
-comentariu cenzurat