Drobul seismic

Administrator

Ovidiu PAULIUC

Acum cîțiva ani am fost înjurat cînd am publicat lista tuturor
imobilelor din județ care au suferit diferite avarii în urma cutremurelor din ultimii 29 de ani, începînd cu cel din ’77. Mi s-a reproșat că am căutat senzaționalul și că nu m-am gîndit că bag spaima în oameni. Cu alte cuvinte, acele liste, care există și acum prin vreun sertar de la Inspectoratul pentru Siguranța în Construcții, ar fi trebuit să rămînă acolo, prăfuite și cu parafa de documente secrete. Evident, expertizele respective, care au costat bani buni din fondurile publice, au fost făcute în ideea ca blocurile, măcar cele din prima categorie de risc, să fie consolidate. Expertizele au fost făcute în anii 1991-1992, dar de atunci nu s-a clintit nimic. Oricîte schimbări au fost prin administrațiile locale sau centrale, s-au găsit mereu specialiști unii mai deștepți decît alții, cu idei care de care mai bune, atît de bune că nu a fost pusă în practică nici una. în schimb, ieri am auzit că autoritățile s-au gîndit totuși să miște ceva, drept pentru care intenționează să repicteze blocurile cele mai șubrede cu celebrele buline roșii. Măcar să simțim că avem sabia deasupra capului.

Ne tot ferim să vorbim despre dezastru, dar adevărul este că centrul
Bacăului este putred. Au și locatarii partea lor de vină, pentru că s-au
opus de cîteva ori ideii de a-i lăsa pe constructori să le calce pe
covoarele persane. însă consolidarea rămîne tot la mîna autorităților.
Și este foarte probabil că nu vor mai apuca să facă nimic, fiindcă
specialiștii în fizica pămîntului ne tot amenință că a cam venit
scadența, și că un seism precum cel din ’77 își încordează deja mușchii. Oricum, cert este că avem planuri peste planuri despre cum să acționăm cînd vine infernul. însă dacă ne gîndim că, de obicei, orice ne prinde nepregătiți, cum ar fi zăpada sau ploaia, este aproape sigur că nici măcar planurile acelea vestite nu vor mai apuca să fie scoase de prin sertare.
Bacăul a scăpat pînă acum, dar oricît am urî subiectul, trebuie să ne
gîndim că ne așteaptă, inevitabil, zile grele. Evident, vorbim de cei care scapă. Iar specialiștii au făcut deja scenarii extrem de sumbre, care spun că nu se moare numai de cărămidă, dar și pentru că sistemul de sănătate ar fi depășit în cazul unei crize majore, sau că
nu avem utilaje suficiente și eficiente.

O problemă mare a Bacăului, în cazul unui cutremur de 7-8 grade pe
scara Richter, nu sînt doar blocurile într-un picior, dar și infrastructura
putredă, adică rețele de apă și de gaze vechi, a căror avariere ar
paraliza orașul. în plus, apa este adversarul oricărei fundații, mai ales la clădirile înalte. Undele sismice sînt însoțite de sunete de diverse frecvențe, care pot rupe betonul umed în felii, ca brînza topită, așa că un subsol inundat poate fi fatal pentru bloc. De asemenea, vecinătatea combinatului chimic nu e tocmai fericită, fiindcă este o sursă de poluare și pe timp de „pace”, darămite în cazul unei avarii serioase.
Toate acestea nu sînt scenarii utopice. Sînt lucruri de care ne
temem să discutăm, dar care sînt absolut reale. Statul și locatarii par să fie pe baricade diferite cînd e vorba de consolidat clădirile. S-au acordat facilități, există legi, dar degeaba. Și asta fiindcă tot legea spune că dacă un singur proprietar nu este de acord cu consolidarea, atunci ea nu se poate face.
Mai zilele trecute, un pui de seism, de numai 4,1 grade, a ieșit din bîrlogul lui să ne scuture puțin. Numai că nu i-a ieșit pasența, așa că putem dormi liniștiți, măcar pînă vine taică-su.ul lui să ne scuture puțin. Numai că nu i-a ieșit pasența, așa că putem dormi liniștiți, măcar pînă vine taică-su. f—Ě–ôf—0g Ş Helvetica-R ul și că nu m-am gîndit că bag spaima în oameni. Cu alte cuvinte, acele liste, care există și acum prin vreun

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.