Drumul spre supraviețuire

Administrator

Departe de lumea dezlănțuită a cupelor europene, FCM Bacău are, în acest moment, cu totul alte griji. Mai exact, „taurii” se gîndesc doar la supraviețuirea în primul eșalon, motiv pentru antrenorul Cristi Popovici să declare, ieri, că „vizavi de meciul de la Tg. Jiu pot spune doar că vom vorbi pe teren”. Zgîndărit, totuși, de ziariști, acesta recunoscut că va renunța la sistemul 4-2-3-1 folosit în primelel etape ale returului în favoarea unuia cu trei fundași centrali. Altfel spus, principalul băcăuanilor va apela, foarte probabil, la un 5-3-2 sau 5-4-1. „Ușurința cu care am primit golurile m-a determinat să iau această decizie”, a explicat Cristi Popovici. Mai mult, în lipsa lui Spiridon și Bojescu, accidentați, tehnicianul băcăuan a dezvăluit că lîngă David și Geamăn va fi „tras” Trofin, pe margini urmînd să joace Codreanu și Ganea. La mijloc vor fi trimiși, probabil, Balauru, Doboș și Gheorghiu, în timp ce în atac vor juca Verdeș și Matei, ultimul putînd evolua și mijlocaș. Cert e că, în comparație cu partida cu Oțelul Galați, din lotul de 18 au dispărut portarul Manea, înlocuit cu Ignătescu, și Doltea. Cum în locul mijlocașului nu a fost chemat nimeni, Bacăul a plecat în Oltenia cu 17 jucători. cît despre adversarii, numai de bine. „Pandurii e o echipă arțăgoasă, bătăioasă, solidă, cu jucători cu talie. Mi-a plăcut cum a luptat în meciul de la Iași și aș fi mulțumit dacă am reuși aceeași evoluție. Un rezultat de egalitate ar fi unul bun, dar în situația noastră e importantă doar victoria”, a conchis principalul băcăuan. Altfel, plecați ieri la prînz din Bacău, „taurii” au rămas peste noapte la Pitești, în timp ce înapoierea se va face imediat după meci, care, amintim, se va desfășura sîmbătă, cu începere de la ora 15,30. (Eduard CUCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.