Iarna bate la ușă, ceea ce a obligat serviciul specailizat din cadrul Consiliului Județean să organizeze licitație pentru adjudecarea activităților de deszăpezire a drumurilor cu rang județean. Aceasta va avea loc la sfîrșitul săptămînii în curs, dar noutatea absolută ține de perioada pentru care va fi încheiat contractul dintre Consiliul Județean și firma care va cîștiga licitația în cauză. Mai exact, acesta nu va mai fi valabil un an, ci trei. „Ne-am gîndit la o perioadă mai mare, pentru a da posibilitatea societății care cîștigă licitația să facă investiții, pentru că, dincolo de prelungirea perioadei, caietul de sarcini prevede și obligativitatea închirierii și întreținerii celor 16 districte existente în județ. în ultimul timp, acestea au fost în conservare, pentru că, pur și simplu, nu au existat fondurile necesare susținerii lor. Pe de altă parte, cred că ar fi păcat ca aceste districte să se distrugă, de aceea am ajuns la ideea închirierii lor”, a explicat Valentin Palea, directorul Serviciului de drumuri din cadrul Consiliului Județean.
Acesta a spus că licitația de la sfîrșitul săptămînii va avea în vedere toți cei 979 de kilometri de drumuri județene, lucrările de deszăpezire urmînd să fie adjudecate de o singură firmă. De precizat că, în comparație cu anul trecut, lungimea acestora a scăzut cu circa 40 de kilometri, după ce șoșeaua Onești – Slănic Moldova a devenit drum național. în ceea ce privește numărul firmelor care, pînă ieri, s-au arătat interesate de licitația amintită, acesta era de patru, societățile „Drumuri”, „Roman Impex”, „Rombet” și „Ribaca” Moinești achitînd deja cîte 10 milioane de lei pentru achiționarea caietului de sarcini. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.