Credincioșii ortodocși se pregătesc pentru intrarea în Postul Paștelui. Pînă atunci mai două zile, dintre care, cea de mîine, este numită, în mod obișnuit, lăsatul secului. Cuvîntul „sec”, din sintagme precum „lăsatul secului” sau „mîncare de sec”, este înțeles ca fiind sinonim cu uscat, fără grăsime, de post. „Lăsatul secului” ar însemna deci începutul vremii de sec, lăsatul postului. Această explicație populară este falsă pentru că accentul cade în primul rînd pe calitatea mîncării. Așa ceva nu se întîmplă însă în învățătura Sfinților Părinți ai Bisericii. Secul pe care îl lasă postul ortodox se referă la lumea care nu-l cunoaște pe Dumnezeu, despre care Iisus Hristos a avertizat: „Eu mărturisesc despre ea că lucrurile ei sînt rele”. Iar această lume este caracterizată de Sfîntul Ioan în cuvinte simple: „Tot ce este de la lume, aceasta este: pofta trupului și pofta ochilor și trufia vieții”. El nu se referă numai la păcate, ci la toate lucrurile zadarnice care ne ocupă viața și ne consumă timpul. De aceea, lăsatul secului este mai întîi de toate un îndemn la reculegere, la reînnoirea vieții prin lăsarea păcatelor și a preocupărilor deșarte și prin întoarcerea spre Dumnezeu. Postul este timp de rugăciune, de căință și mărturisire a păcatelor, de înfrînare, de răbdare și mai ales de iertare. Practic, prin aceste două zile, în care se mai pot consuma lapte, brînză, ouă și pește, creștinii se pregătesc pentru perioada Postului mare, care se va încheia în ziua de 23 aprile, cînd se va serba învierea Domnului. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.