• acestea par să fie urmările controlului întreprins de inspectorii Regiei Naționale a Pădurilor • rezultatele controlului încă nu au fost centralizate, dar este aproape cert că numărul cioatelor care vor fi imputate personalului silvic trece de cîteva mii • zvonurile dau drept sigură și demiterea a cel puțin unuia dintre șefii Direcției Silvice Bacău.
Inspectorii Regiei Naționale a Pădurilor (RNP) au finalizat doar o parte din cea mai amplă verficare efectuată după revoluția din 1989 la Direcția Silvică Bacău. La aproape o lună de la demararea acestui control, care a avut drept punct de pornire anchetele jurnalistice din care rezulta că pe Valea Muntelui funcționează o adevărată mafie a lemnului și că se pot achiziționa la preț redus camioane întregi de bușteni fără acte, inspectorii de la RNP au reușit să se achite doar de partea practică a verificărilor, mai rămînînd de verificat actele și de întocmit rapoartele către directorul RNP, Ionel Dumitru. Controlul a fost demarat la începutul lunii mai și la el au participat peste 100 de persoane coordonate de insp.ing, Costel Petre, șeful corpului de control al directrorului RNP Ionel Dumitru. Această uriașă armată de inspectori, fără precedent în istoria verificărilor silvice, a efectuat un control de fond la două ocoale, Comănești și Agăș, care a constat într-o verificare pe teren a situației reale și a tăierilor care au avut loc în fondul forestier, dar și a verificării documentelor financiar contabile și a celor cu regim special de la cele două ocoale.
De la demararea controlului, inspectorii RNP, însoțiți de personalul Direcției Silvice Bacău și de silvicultorii din cantoanele vizate au reușit să verifice cu pasul cele aproape 40.000 de hectare de pădure care sînt cuprinse în cele 50 de cantoane ale ocoalelor Comănești și Agăș. Conform unor prime informații, numărul cioatelor care vor fi imputate pădurarilor și șefilor celor două ocoale trece de 4.000. La o apreciere sumară, asta înseamnă aproximativ 8.000 de metri cubi de bușteni, cam cît s-ar fi putut extrage de pe cioatele pentru care pădurarii nu au găsit justificare. Paguba în acest caz ar fi de aproximativ cinci miliarde de lei, bani care ar putea fi imputați pădurarilor din cele două ocoale verificate. Localnicii din zonă susțin că în urma inspectorilor se vorbește deja și despre alt gen de măsuri, de data asta mult mai îngrijorătoare. Zeci de dosare penale, aproape pentru fiecare dintre silvicultorii care lucrează la ocoalele Agăș și Comănești. De asemenea, zvonerii dau drept sigură și demiterea a cel puțin unuia dintre șefii Direcției Silvice Bacău. Asta însă după ce inspectorii vor finaliza raportul de control pe care îl vor înainta directorului Regiei. (Mirela ROMANEȚ)
Lasă un răspuns