Cătălina CHIFU
Centrul Regional de Ecologie consideră incorectă și nejustificată decizia luată de Agenția Regională pentru Protecția Mediului de a acorda o păsuire combinatului Amurco, după ce acesta a încălcat prevederile autorizației integrate de mediu și planul de conformare. Reamintim că fostul Sofert nu a finalizat la termen (31 decembrie 2007) una dintre cele șapte măsuri din planul de acțiuni, care ar fi avut ca rezultat final reducerea emisiilor de poluanți la pornirea instalației de uree. Drept consecință, Garda de Mediu a decis aplicarea sancțiunii maxime, de 1 miliard lei vechi, combinatului Amurco, pentru nerespectarea autorizației integrate de mediu. Conform legislației, agenții economici care nu realizează măsurile de conformare la termen riscă și suspendarea activității. Comisia de avizare tehnică de la nivelul ARPM a considerat însă că Amurco a făcut toate demersurile pentru respectarea planului de măsuri și a acordat o păsuire de trei luni. „Amurco s-a bucurat de o păsuire din partea Agenției Regionale pentru Protecția Mediului care, în contradicție cu termenul prevăzut în autorizația nr. 9 din 2 mai 2007, emisă chiar de ARPM Bacău, a acordat încă trei luni pentru soluționarea problemei. Amintim că Amurco beneficiază de înțelegere din partea conducerii Agenției Regionale pentru Protecția Mediului chiar după lunga serie de poluări survenite în perioada noiembrie – decembrie 2007. CRE exprimă rezerve și față de modul lipsit de transparență în care conducerea ARPM abordează problema poluării cu amoniac de la Amurco, dezbaterea din 8 ianuarie 2008 în cadrul căreia s-a stabilit păsuirea desfășurîndu-se în absența reprezentanților mass-media, ai societății civile și a băcăuanilor în general. Salutăm măsura luată de Garda de Mediu de a sancționa încălcarea autorizației cu o amendă de 1 miliard de lei vechi”, spune coordonatorul CRE, Gabriel Grițcu.
Directorul ARPM, Iulian Movilă, susține că decizia de păsuire a societății este obiectivă și justificată de demersurile pe care le-a făcut firma pentru a duce la finalizare măsura. „Nu poți să iei măsuri radicale, cum ar fi cea de suspendare a activității, dacă vezi că există bune intenții. Amurco are încheiat contract cu o firmă externă pentru achiziția de materiale, demersurile au fost făcute. Nu poți să închizi o unitate așa de simplu, pentru că riști să fii dat în judecată. E ușor de vorbit, așa, fără să analizezi complet chestiunile. Iar ședința comisiei a fost una pur tehnică, și nu o dezbatere. Nu se poate ca la fiecare ședință de acest gen să inviți presa”, spune Movilă.ului Amurco după ce acesta a încălcat prevederile autorizației integrat
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.